Un canal de televiziune kurd a fost suspendat la cererea Ankarei

Operatorul european de sateliți Eutelsat a indicat miercuri că a suspendat difuzarea unui canal de televiziune kurd la cererea distribuitorului turc de audiovizual, decizie denunțată de Federația Europeană a Jurnaliștilor.

RomaniaTV.net
06 oct. 2016, 06:56
Un canal de televiziune kurd a fost suspendat la cererea Ankarei

Suntem prezenți în Turcia și în acest cadru am tratat cu autoritățile turce și în special cu CSA (autoritatea audiovizualului) turc, care se numește RTaoeK’, a explicat directorul general al Eutelsat Rodolohe Belmer în fața Comisiei afacerilor economice a Senatului francez.

‘RtaoeK ne-a notificat cerându-ne să suspendăm un canal kurd despre care estimează că încalcă legile turcești și aceasta am și făcut, în așteptarea deciziei care va fi luată de trei distribuitori din trei țări europene de unde emite acest canal’, a adăugat el, precizând că se referă la distribuitori belgian, norvegian și suedez.

‘RtaoeK este, repet, membru al Consiliului Europei și membru asociat al organelor de reglementare ale audiovizualului european’, a subliniat Belmer. ‘Nu facem decât să aplicăm legile țării noastre și ale Europei.’

Decizia Eutelsat a fost denunțată de salariații canalului și de Federația Europeană a Jurnaliștilor (FEJ). ‘Potrivit surselor FEJ, Eutelsat SA a fost supus unor presiuni din partea RtaoeK (Consiliul suprem al radio-televiziunii turce) pentru a suprima semnalul canalului Med-Nuce TV considerat drept canal de televiziune pro-PKK de către autoritățile turce’, a scris FEJ într-un comunicat.

Partidul muncitorilor din Kurdistan (PKK) este considerat de către Ankara ca fiind ‘terorist’.  ‘Cererea este urmare a interzicerii de către operatorul Turksat, la cerererea guvernului turc, a circa 20 de canale de televiziune și posturi de radio ale opoziției în virtutea stării de urgență’, a adăugat FEJ.

‘Sistarea difuzării Med-Nuce este înainte de toate o rușine pentru Europa, dar și un semnal periculos care poate fi considerat ca un sprijin acordat politicii represive în Turcia’, au scris la rândul lor angajații canalului într-un comunicat, anunțând demararea unei acțiuni în justiție și o manifestație.

Guvernul turc a decis luni să prelungească cu trei luni starea de urgență instaurată după tentativa de lovitură de stat eșuată din 15 iulie, în pofida avertismentelor opoziției care acuză puterea că profită de aceasta pentru a-și reduce la tăcere contestatarii.