Un chirurg de la Spitalul Militar, REŢINUT pentru luare de MITĂ. Acesta nu are voie să părăsească localitatea

Un medic de la Spitalul Militar din Bucureşti a fost reţinut, marţi dimineaţă, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, după ce a fost prins în flagrant în timp ce lua mită. Mai mult, acesta a primit şi interdicţie de a părăsi localitatea, potrivit unei decizii luate de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, prin care s-a respins propunerea de arestare formulată de procurori.
Filip Stan
24 sept. 2013, 07:49
Un chirurg de la Spitalul Militar, REŢINUT pentru luare de MITĂ. Acesta nu are voie să părăsească localitatea

Colonelul doctor Iancu Mocanu, şeful secţiei Chirurgie Cardiovasculară II de la Centrul Clinic de Urgenţă de Boli Cardiovasculare al Armatei „Vasile Cândea”, a fost reţinut pentru luare de mită, fiind prins în flagrant când primea 2.000 de euro de familia unui pacient cu o afecţiune cardiacă gravă.

În schimbul acestei sume, medicul urma să îl interneze pe pacient şi să îi facă investigaţiile medicale pentru o intervenţie chirurgicală, se arată într-un comunicat de presă al DNA. Medicul Iancu Mocanu a fost prins în flagrant luni, în timp ce primea cei 2.000 de euro ceruţi de la un apropiat al pacientului, denunţător în cauză.

Procurorii militari de la Direcţia Naţională Anticorupţie au organizat flagrantul şi l-au reţinut pe colonelul doctor Iancu Mocanu pentru luare de mită.

De asemenea, medicul a primit şi interdicţie de a părăsi localitatea, potrivit unei decizii luate, marţi, de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, prin care s-a respins propunerea de arestare formulată de procurori, scrie Mediafax. Hotărârea instanţei nu este însă definitivă, ea fiind deja atacată de procurori la Curtea Militară de Apel Bucureşti.

Citeşte şi Un medic renumit din Iaşi, reţinut pentru luare de mită. În biroul avea sume uriaşe de bani

Spynews
Tzancă Uraganu, gest impresionant în memoria lui Lucas. Ce decizie a luat în carieră, pentru nepoțelul său, care a murit: ”Am promis” / FOTO
Bzi.ro
S-a rupt lanțul de iubire între Monica Bîrlădeanu și Valeriu Gheorghiță! „Când cineva îți dă timpul lui, dăruiște și tu!”
Fanatik.ro
Cum să scapi rapid de muștele din curte. Ingredientul banal care ține departe insectele, dar are un miros plăcut
Capital.ro
Cutremur după gratii. Elena UDREA a recunoscut: Era prea târziu...
Playtech.ro
Cine e Roxana, soția lui Radu Mazăre. A lăsat-o ÎNSĂRCINATĂ când era ÎN ÎNCHISOARE
DailyBusiness
Se schimbă legea privind obținerea permisului auto! Anunț important pentru români!
Adevarul
EXCLUSIV Caracatița gunoaielor reciclate fictiv. Afaceriști mână-n mână cu autoritățile statului la un depozit de deșeuri
Spynews
Hidrologii, anunț de ultimă oră! Pericol de inundații în mai multe județe din țară. A fost emis un cod galben de viituri / FOTO
Spynews
EXCLUSIV! Fostul iubit al Cristinei Pucean, acuzații extrem de grave la adresa dansatoarei și a familiei ei! Bărbatul susține că a fost păcălit și își vrea banii înapoi! Declarații pentru Spynews.ro!
Evz.ro
Păsările care au îngrozit o localitate. Scene desprinse din filmele horror
Impact.ro
Te CRUCEȘTI! Cum arată divele din showbiz FĂRĂ MACHIAJ! Unele sunt HORROR
Prosport.ro
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
wowbiz.ro
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Cancan.ro
Fostul edil al Constanței a fost eliberat, iar... Soția lui Radu Mazăre este însărcinată! Primele declarații
Playsport.ro
Mădălina Ghenea a arătat TOT de data asta! Imaginile interzise au fost făcute publice
kanald.ro
Radu Mazăre, eliberat din închisoare! Decizia este definitivă! Motivele pentru care fostul primar al Constanței a fost pus în libertate, după cinci ani de arest
Capital.ro
Se VINDE marea companie a României. Anunț surpriză pentru clienții Digi
StirileBZI
Produse din ciocolată și biscuiţi, vândute mai scump în România! Amendă de 337,5 milioane de euro
Prosport.ro
FOTO. Ups! Mădălina Ghenea s-a urcat pe masă și rochia a lăsat la vedere mult prea mult!
stirilekanald.ro
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
substantial.ro
Supermarketuri germane renunță la numerar: Tranzacțiile se fac doar cu cardul sau aplicații mobile
MediaFlux
LOVITURĂ FINALĂ pentru UNGARIA! Decizie bombă la nivel UE
Shtiu.ro
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!'