Un român a devenit campion european la haltere, dar n-a primit aurul. Organizatorii au pierdut medaliile

România a obţinut trei medalii în cea de a doua zi a Campionatelor Europene de haltere pentru juniori U15 şi U17 de la Landskrona (Suedia). Performerul zilei a fost Cristian Luca (CS Dinamo), care a urcat de trei ori pe podium la categoria 50 kg (Under 17). El a cucerit aurul la stilul smuls (86 kg), bronz la aruncat (102 kg) şi argint la total (188 kg).

03 aug. 2015, 20:18
Un român a devenit campion european la haltere, dar n-a primit aurul. Organizatorii au pierdut medaliile

Cristian Luca (16 ani) practică halterele de 5 ani, fiind descoperit la CS Dinamo de antrenorul Andrei Socaci, vicecampion olimpic în 1984, la Los Angeles.

Potrivit prosport.ro, format la club de antrenorul Anton Ficzi şi la lot de Nicolae Niţu, Cristian Luca a avut surpriza pe podiumul de premiere de a primi doar medalia de argint de la total. Organizatorii i-au anunţat pe medaliaţi că s-au pierdut câteva seturi de medalii şi că li se vor trimite ulterior trofeele.

Medaliile de aur de la aruncat (109 kg) şi la total (189 kg) i-au revenit armeanului Hamlet Mnatsakanyan.