Unul dintre patronii de la Colectiv, primele declaraţii la doi ani de la tragedie: „Mă consider vinovat”

Costin Mincu, unul dintre patronii de la Colectiv, a dat primele declarații la doi ani de la tragedie. Acesta dă vina și pe autoritățile care au controlat localul, dar nu au spus ce nu este în regulă.

25 oct. 2017, 19:53
Unul dintre patronii de la Colectiv, primele declaraţii la doi ani de la tragedie: „Mă consider vinovat”

Costin Mincu a acceptat să vorbească pentru prima dată, într-un interviu acordat Digi24, despre tragedia care a omorât 64 de tineri.

„Consider că este ofensator pentru victime să vorbesc despre ce mi s-a întâmplat mie. Pentru că orice mi s-a întâmplat mie și orice mi se va întâmpla de acum încolo este incomparabil cu suferința lor”, a declarat el.

Legat de acuzațiile care i s-au adus, conform cărora ar fi cumpărat materiale de construcție ieftine, Costin Mincu a răspuns.

„Da, asta este sintagma pe care toată lumea o are în cap atunci când se gândește la noi, la patroni. Vreau să vă arăt decalarația domnului Suto, administratorului societății, care spune în fața procurorilor „valoare totală a lucrărilor pe care le-am executat aferente amenajărilor se ridică la suma de 64.000 de lei cu TVA, achitată integral de client.” Eu nu consider sub nicio formă că aceste lucrări au fost ieftine. Mă consider vinovat și nu aș putea niciodată să compar ce mi se întâmplă mie cu suferința oamenilor care și-au pierdut rudele în tragedia de la Colectiv. De doi ani de zile toată lumea vorbește de 400 de oameni. În expertiza Institutului Național de expertize Criminalistice, în urma vizionărilor imaginilor de pe camerele de supraveghere, constată un număr între 270 și 290″, a spus Costin Mincu potrivit digi24.

Pe 30 octombrie 2015, artificiile aprinse în timpul concertului trupei Goodbay to Gravity au cauzat moartea a 64 de tineri aflați în clubul Colectiv din Bucureşti.

Citeşte şi Poliţiştii au părăsit Colectiv, după doi ani