Urdăreanu: Orban a spus că are nevoie de 50.000 de euro, în campanie, pentru a avea acces la TV

La termenul de luni, de la ICCJ, în dosarul care Ludovic Orban este acuzat de folosirea influenţei în scopul obţinerii unor foloase necuvenite, a fost audiat omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu, martorul denunţător în această cauză, care a declarat că liderul PNL i-a cerut finanţarea campaniei.
Alina Costache
05 dec. 2017, 04:29
Urdăreanu: Orban a spus că are nevoie de 50.000 de euro, în campanie, pentru a avea acces la TV

La audierea sa de luni, Tiberiu Urdăreanu a declarat în faţa magistraţilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) că nu avea o relaţie de prietenie cu Ludovic Orban, iar discuţiile ample au avut loc în preajma anunţării candidaturii celui din urmă la postul de primar al Capitalei. Odată cu anunţul privind candidatura, omul de afaceri i-a trimis liderului PNL un mesaj de felicitare, prilej cu care au stabilit o întâlnire pentru a dezvolta discuţia pe marginea acestui eveniment.

Tot la termenul de luni, Ludovic Orban a cerut ca şedinţa să nu fie publică pentru partea în care se ascultă înterceptările.

„Domnul Orban m-a pus la curent cu situaţia înscrierii dânsului în cursa electorală, sondaje, contracandidaţi, contextul politic de atunci. Undeva spre final a apărut şi ceea ce, în percepţia mea a fost o solicitare de sprijin pentru a avea acces la anumite posturi TV precizând că din toate canalele media TV ar avea nevoie de sprijin la două dintre ele, spunându-mi dacă pot să mă gândesc la o formă de ajutor sau de sprijin. I-am spus că da, mă voi gândi, iar la o întâlnire ulterioară să-mi spună ce nevoie are în acest sens. Asta a fost prima întâlnire din 1 martie”, a declarat Tiberiu Urdăreanu în sala de judecată.

Potrivit acestuia, la cea de-a doua întâlnire s-a pus punctul pe „i”.

„(Ludovic Orban – n.red.) A precizat că are nevoie de sprijinul meu pentru B1TV şi Realitatea TV. A precizat că are nevoie de 50.000 de euro pentru a avea acces la aceste posturi TV. Înţelesesem că, faţă de campaniile trecute, pretenţiile posturilor TV erau mai scăzute, că aceste posturi TV sunt în situaţii dificile şi ca profită de aceste campanii. Orban a precizat şi cu cine a discutat. În acea parte a discuţiei, am lăsat de înţeles că sunt sub control judiciar după ce am stat trei luni în arest la domiciliu, perioadă în care am avut acces la dosarul meu şi am înţeles că am fost monitorizat o lungă perioadă de timp cu mijloace de supraveghere totale, la locuinţă, birou şi mijloace de comunicare. Probabil şi GPS. I-am făcut un semn că şi atunci, în cameră, ar putea fi probleme. Dânsul mi-a spus că şi el este monitorizat, la rândul său, şi când discuţia a ajuns la ajutorul pentru posturile TV dânsul mi-a făcut un semn indicând cifra cinci. Am întrebat 50.000? Iar el a răspuns afirmativ. Dar nu mai ţin minte dacă verbal sau a fost un semn afirmativ. În percepţia mea am crezut că este vorba de euro, dar nu s-a precizat valuta”, a mai explicat omul de afaceri.

Tiberiu Urdăreanu a mai spus că suma de 50.000 de lei ar fi fost una mică pentru două posturi de televiziune.

„Pentru mine nu era verosimil să fie lei fiind vorba de doi directori de posturi TV. Suma părea prea mică pentru doi directori de posturi TV. I-am răspuns că în niciun caz în această formă de ajutor nu pot implica firma. Şi am zis să fie ca persoană. Am întrebat dacă suma să fie cash şi mi-a răspuns: „Altfel cum?”. Nu-mi aduc aminte cu precizie să fi folosit sintagma cu ordinul de mărime. Dar dacă m-am exprimat aşa înseamnă ca aşa a fost. Am zis că mă gândesc la o soluţie. Nu puteam să zic nici da, nici nu. Nu am dat un accept ferm nici că voi da, nici cât voi da”.

În 31 ianuarie, magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie l-au achitat pe Ludovic Orban, fostul candidat PNL la Primăria Capitalei, în dosarul în care este judecat pentru folosirea influenţei în scopul obţinerii unor foloase necuvenite.

Decizia nu a fost definitivă şi a fost contestată de procurorii anticorupţie, cu apel. Dosarul a fost repartizat Completului de cinci judecători, al cărui preşedinte este Iulian Dragomir. Din complet mai fac parte şi judecătorii Ştefan Pistol, Ioana Bogdan, Leontina Şerban şi Cristina Geanina Arghir.

Decizia de achitare a fost luată în majoritate, doi judecători au decis achitarea în timp ce al treilea judecător a considerat că fostul candidat PNL la Primăria Capitalei ar trebui condamnat la un an de închisoare cu suspendare.

Ludovic Orban, în prezent preşedinte al PNL, a fost trimis în judecată de DNA în luna mai 2016, fiind acuzat de folosirea influenţei în scopul obţinerii unor foloase necuvenite, cauza fiind judecată de Înalta Curţe de Casaţie şi Justiţie.

Procesul a durat mai puţin de un an. Procurorii susţin că la data de 1 martie 2016, Ludovic Orban ar fi contactat un om de afaceri pe care îl cunoştea, cerându-i bani pentru campania electorală pentru alegerile locale din vara anului 2016, în care Orban Ludovic fusese nominalizat pentru a candida la funcţia de primar al Municipiului Bucureşti. Omul de afaceri căruia Ludovic Orban i-ar fi solicitat ajutorul financiar este Tiberiu Urdăreanu.

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
De ce nu a fost tras acoperişul Arenei Naţionale pentru România – Moldova! Mircea Lucescu şi jucătorii au intervenit imediat. Exclusiv
Capital.ro
Regulă pentru românii care stau la casă sau la bloc. La câte grade trebuie să setezi centrala în sezonul rece
Playtech.ro
Se poate ieși la pensie militară după doar 15 ani de muncă? Ce prevede legea actuală
Adevarul
Un cetățean indian s-a predat ucrainenilor după doar trei zile pe front. Cum a fost recrutat
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce s-a ales de fata considerată cel mai frumos copil de pe Pământ
kanald.ro
O tânără a fost găsită fără suflare în camera unui hotel din Bali. Turista de 27 de ani consuma doar fructe crude și ajunsese la 22 de kilograme
Cancan.ro
CAUZA morții lui Marius Keseri. De ce boală suferea baterisul de la Direcția 5, de fapt
iamsport.ro
Remember. Un sfert de secol de la ziua în care Michael Schumacher a repus Ferrari pe tronul Formulei 1
MediaFlux
Când intră pensia din octombrie pe card. Vești bune pentru pensionari
stirilekanald.ro
ALERTĂ! Centrala nucleară, lovită de o dronă ucraineană
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar