DOSARUL MICROSOFT. Valerian Vreme poate fi urmărit penal. Deputaţii au votat ridicarea imunităţii parlamentare

DOSARUL MICROSOFT. Deputaţii au aprobat, luni, în plen, cererea DNA de încuviinţare a începerii urmăririi penale în cazul deputatului independent Valerian Vreme. Rămas fără imunitate parlamentară, Vreme va fi cercetat penal de procurorii DNA.
Iulian Tudor
13 oct. 2014, 13:34
DOSARUL MICROSOFT. Valerian Vreme poate fi urmărit penal. Deputaţii au votat ridicarea imunităţii parlamentare

Plenul Camerei Deputaţilor a aprobat luni cu 153 de voturi pentru şi 110 împotrivă cererea procurorilor DNA pentru încuviinţarea începerii urmăririi penale a deputatului independent Valerian Vreme, a anunţat secretarul Camerei Deputaţilor Ion Marcel Ciolacu.

Votul a fost secret cu bile, iar singurul care a luat cuvântul la dezbateri a fost Valerian Vreme. 

În cadrul dezbaterilor din plenul Camerei Deputaţilor nu a luat cuvântul niciun grup parlamentar. Singurul care a vorbit a fost deputatul Valerian Vreme.

Vreme a spus, în faţa deputaţilor, că nu crede că a săvârşit „vreo faptă nelegală” pentru că a avut suportul de legalitate acordat de departamentele ministerului pe care îl conducea.

Valeriu Zgonea: Deputaţii PSD vor vota după propria conştiinţă în cazul Valerian Vreme

Fiecare aţi îndeplinit în viaţă funcţii de responsabilitate sau chiar de demnitate publică până aţi ajuns în postura de deputat. Funcţia de ministru este preponderent politică şi apoi administrativă. Nu am fost numit ministru la un minister nou înfiinţat. Ministerul Comunicaţiilor avea departamente bine organizate şi o structură funcţională şi îşi desfăşura activitatea în baza unor norme interne şi de publicare.(…) Ministerul a încheiat actul subsecvent 108/17 aug 2011. Documentul pe care l-am semnat a avut asistenţă juridică de specialitate din partea departamentului de profil. Am avut suportul tehnic de fundamentare a departamentelor specializate şi toate avizele necesare pentru asemenea acţiune. Ce s-ar fi întâmplat dacă aveam toate documentele legale şi toate avizele necesare şi eu refuzam să semnez? Nu puteam oare atunci să săvârşesc un abuz în serviciu? Niciodată nu m-am gândit şi nici acum nu cred că am săvârşit vreo faptă nelegală pentru că nu am făcut acest lucru de unul singur şi am avut suportul de legalitate şi temeinicia acelor obligaţii prin fişa postului în cadrul ministerului”, a afirmat Valerian Vreme.

DOSARUL MICROSOFT. Senatorii jurişti au AMÂNAT avizul. Ecaterina Andronescu: Sunt amărâtă şi revoltată

Deputatul le-a spus colegilor că nu cere clemenţă pentru că este ‘sigur’ că oricare poate fi convins că toate actele pe care le-a semnat până în prezent ‘sunt legale’.

„Nu vă cer clemenţă în sensul juridic al cuvântului pentru că sunt sigur că oricare dintre noi poate fi convins că toate actele pe care le-am semnat până în prezent sunt legale, atâta timp cât nu s-au săvârşit pe ascuns. (…) Ca ministru, nu am avut întâlniri cu reprezentanţii furnizorului. Am semnat toate documentele după ce am verificat că nu îmi lipseşte semnătura niciunui reprezentant din cadrul ministerului din departamentele îndreptăţite să poarte această răspundere”, a adăugat fostul ministru al Comunicaţiilor.

La şedinţă au fost prezenţi 236 de deputaţi, din totalul de 403.

Comisia juridică a votat, pe 7 octombrie, pentru încuviinţarea începerii urmăririi penale în cazul lui Valerian Vreme, fost ministru al Comunicaţiilor, înregistrându-se 17 voturi pentru, două voturi anulate, o abţinere şi un vot împotrivă.

Direcţia Naţională Anticorupţie a transmis Parlamentului cererea de încuviinţare a începerii urmăririi penale în cazul deputatului Valerian Vreme, cercetat în dosarul licenţelor IT. El este acuzat de abuz în serviciu săvârşit în perioada în care a fost ministru al Comunicaţiilor, septembrie 2010 – februarie 2012.


 

DailyBusiness
RO-Wine: Vinuri din 15 țări și trei zile în care Bucureștiul devine, din nou, capitala vinului internațional
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
Revoluție la Rapid, după ce Pancu a renunțat la 150.000 de euro pentru a reveni în Giulești: Dobre și alte două vedete, puse pe lista de transferuri! Exclusiv
Capital.ro
Doliu în muzica populară din România. A murit o iubită interpretă. A făcut AVC chiar înainte de a urca pe scenă
Playtech.ro
Când ieși la pensie în România și câți ani trebuie să cotizezi. Vârsta de pensionare, noutăți din 2026
Adevarul
O sursă inepuizabilă de energie pentru economia lumii. Dispozitivul uriaș care ar putea deschide noi oportunități de producere a curentului electric
wowbiz.ro
Rezultatele autopsiei lui Robert, elevul de clasa a VIII-a din Bacău, care a murit în curtea școlii. Ce spune mama băiatului
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mama lui Robert, adolescentul care s-a stins din viață în curtea școlii, susține că fiul ei putea fi salvat. Femeia neagă că băiatul ar fi avut probleme de sănătate: ,,Copilul mai avea puls”
iamsport.ro
Decizia radicală luată de Șucu la Rapid îi va face viața grea lui Pancu! Ce a hotărât omul cu bani din Giulești
MediaFlux
Explozie dramatică într-un tren de navetiști. Autoritățile au confirmat 29 de decese și 100 de persoane rănite
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi