Veste excelentă pentru fanii lui Michael Schumacher. Decizie importantă luată de familie

În urmă cu exact 16 ani, pe 8 octombrie 2000, Michael Schumacher câştiga al treilea său titlu de campion mondial. Aniversarea este marcată de o deciziei foarte importantă luată de familia pilotului, care practic îi dedică acestuia un muzeu.

08 oct. 2016, 15:11
Veste excelentă pentru fanii lui Michael Schumacher. Decizie importantă luată de familie

Michael Schumacher a câştigat de şapte ori titlul mondial în Formula 1 şi a adunat de-a lungul carierei o mulțime de obiecte de colecție care astăzi sunt expuse într-o zonă privată, departe de ochii marelui public. Din 2017, colecţia sa de maşini şi alte obiecte va putea fi văzută însă de toată lumea care va ajunge în oraşul german Koln şi va vizita noul Motorworld, care se află nu departe de Kerpen, oraşul campionului german.

Practic, familia lui Michael Schumacher și Motorworld au ajuns la un acord în ceea ce privește colecția lui Schumi care, pentru prima dată, va putea fi admirată de toți fanii pilotului.

A fost dorința familiei lui Michael pentru că astfel fanii vor putea admira, în mod gratuit, colecția pilotului. Obiectele expuse le vor permite fanilor să rememoreze clipele frumoase prin care germanul a trecut„, a declarat Sabine Kehm, managerul lui Michael.

Între altele, colecţia va conţine kart-uri din perioada copilăriei lui Schumi, trofee, dar şi maşina Benetton B194, cu care el a câştigat primul titlu în Formula 1.