Veste proastă pentru toţi românii: Taxa TV ar putea creşte

TAXA TV: Televiziunea Română a avansat ministrului de Finanțe un proiect care include o prevedere referitoare la mărirea taxei TV, a declarat miercuri Stelian Tănase, director general interimar al Societății Române de Televiziune.

15 ian. 2014, 11:15

TAXA TV ar putea creşte. „Într-un proiect pe care l-am avansat ministrului de Finanțe este acest lucru (mărirea taxei TV — n.r.) și sper ca săptămâna viitoare să îi înfățișez și primului-ministru. Avem înțelegere ca după Anul Nou să avem o discuție. Avem un material, putem discuta pe o bază serioasă. Mărirea taxei este lucrul la care ne gândim. Este o discuție complicată și ea se va purta”, a spus Tănase în Comisia pentru cultură și media din Senat.

Potrivit acestuia, o decizie recentă a Curții Constituționale va micșora cu o treime încasările televiziunii. Stelian Tănase a menţionat că apar diverse reglementări care, în ultima vreme, sunt „împotriva” instituţiei pe care o conduce.

El a menţionat, în acest sens, decizia Curţii Constituţionale care va avea ca efect, probabil, reducerea cu o treime a încasărilor SRTv pe anul 2014. „Este vorba de faptul că firmele vor plăti numai pentru un singur abonament, chiar dacă au o mie de televizoare. Aici putem să discutăm o formulă, dacă nu facem un abonament mai consistent, care să cuprindă faptul că are o mie de televizoare şi nu doar un abonament normal, care este preţul a două ţigări”, a mai spus Stelian Tănase.

Preşedintele Comisiei pentru cultură a Senatului, Georgică Severin, i-a spus lui Stelian Tănase că va fi dificilă majorarea taxei TV, chiar cu 2-3 lei, mai ales într-un an electoral şi în condiţiile existenţei mai multor nemulţumiri faţă activitatea acestei televiziuni.

Potrivit raportului de activitate al SRTv pe 2011, taxa TV, principala sursă de finanţare a activităţii televiziunii (peste 70% din buget), a fost redusă pentru persoane fizice, de la 4,5 lei la 4 lei, încă din anul 2003, şi nu a mai fost niciodată indexată. În prezent, în România este percepută una dintre cele mai mici taxe TV dintre ţările Uniunii Europene, aceasta fiind de 4-5 ori mai mică decât taxele TV din Serbia, Polonia, Grecia, Slovacia şi de 8 ori mai mică decât cea din Cehia.

Stelian Tănase – scriitor, politolog, scenarist, regizor şi realizator TV – a fost numit pe 20 decembrie 2013, de plenul reunit al Parlamentului, în funcţia de director general interimar al Societăţii Române de Televiziune (SRTv). Stelian Tănase a fost propus în această funcţie de PNL.

Fostul Consiliu de Administraţie al TVR, care era condus de preşedintele-director general al televiziunii publice Claudiu Săftoiu, a fost demis pe 10 decembrie de Parlament, odată cu respingerea raportului de activitate al SRTv pe anul 2012.