Victor Ponta avertizează: Dacă moldovenii vor primi doar vorbe, s-ar putea ca la alegeri să meargă spre Rusia

Fostul premier Victor Ponta, deputat neafiliat, a făcut marţi un apel ca proiectele importante începute în Republica Moldova, în timpul mandatului său, să fie continuate şi a subliniat că, în cazul în care România va oferi doar vorbe acestei ţări, este posibil ca la alegerile parlamentare cetăţenii moldoveni să meargă spre Rusia.

27 mart. 2018, 09:21
Victor Ponta avertizează: Dacă moldovenii vor primi doar vorbe, s-ar putea ca la alegeri să meargă spre Rusia

„Salut vorbele frumoase şi declaraţiile care s-au făcut astăzi, dar mă gândesc că, dacă cei de peste Prut ar fi primit un leu pentru fiecare vorbă frumoasă din ultimii 28 de ani, astăzi ar fi fost cea mai bogată ţară din Europa. Din acest motiv vreau să fac, cu acest prilej, un apel ca proiecte importante pe care le-am desfăşurat împreună cu dl prim-ministru Leancă, cu dl preşedinte Candu, mă refer la grădiniţe, la microbuze, la Sala cu orgă de la Chişinău, la Teatrul de la Cahul, gazoductul, să fie continuate, pentru că tot ceea ce ne dorim noi fără voinţă politică de ambele părţi nu se va realiza vreodată”, a declarat Victor Ponta, în şedinţa solemnă a Legislativului de la Bucureşti, dedicată împlinirii a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România.

El a precizat că în 2014, având sprijinul şi prietenia României, alegerile în Republica Moldova au fost câştigate de forţe proeuropene, proromâneşti.

„În noiembrie anul acesta vor fi din nou alegeri. Dacă vor primi de la Bucureşti doar vorbe frumoase, s-ar putea ca cetăţenii Republicii Moldova să decidă la alegeri să nu vină spre România, ci să meargă spre Rusia”, a afirmat Ponta.