VIITURĂ în Teleorman: „Au apărut peşti pe stradă la Siliştea Gumeşti, unde s-a născut Marin Preda”

Zeci de case şi anexe gospodăreşti sunt inundate, marţi, în comuna Siliştea Gumeşti, potrivit subprefectului judeţului, Alexandru Ceciu, la nivelul localităţii acţionând 12 subofiţeri cu motopompe.

29 iul. 2014, 14:15
VIITURĂ în Teleorman: „Au apărut peşti  pe stradă la Siliştea Gumeşti, unde s-a născut Marin Preda”

„Dacă este nevoie o să suplimentăm forţele. În acest moment mă deplasez la Siliştea Gumeşti să văd cum se prezintă situaţia în teren. Apa provine din precipitaţiile însemnate cantitativ înregistrate noaptea trecută”, a declarat, pentru AGERPRES, Alexandru Ceciu.

Citeşte şi Viitură şi în Vâlcea: Râul Luncavăţ a ieşit din matcă şi a distrus 200 de locuinţe

Oamenii din comună încearcă în zadar să scoată apa din curţi, puhoaiele ameninţând să inunde o mare parte din comună.

Citeşte şi Prăpăd în Gorj şi Vâlcea. O VIITURĂ de 5 metri a lovit oraşul Novaci. Sute de oameni sunt izolaţi – VIDEO

„Apa la capătul uliţei trece de brâu. Nu avem ce să facem decât să aşteptăm să se potolească. Până atunci credem că nici pompierii nu pot interveni pentru că apa continuă să curgă. Într-o parte scade în alta creşte. Mai departe este şi gârla. Au început să apară peşti pe uliţă”, a declarat unul dintre cetăţenii comunei Siliştea Gumeşti.

Citeşte şi VIITURILE au BLOCAT mai multe ARTERE din ţară. Vezi SITUAŢIA DRUMURILOR