Viktor Orban: Sistemul cotelor obligatorii de migranţi ar putea duce la o „criză a democraţiei” în Europa

Sistemul de cote obligatorii pentru distribuirea solicitanților de azil între statele membre ale Uniunii Europene a fost decis fără respectarea opiniei publice și acest lucru ar putea duce la o "criză a democrației" în Europa, a declarat vineri premierul ungar Viktor Orban.
Filip Stan
30 oct. 2015, 12:53
Viktor Orban: Sistemul cotelor obligatorii de migranţi ar putea duce la o

Guvernul condus de Viktor Orban a închis granițele de sud ale Ungariei, susținând că afluxul de sute de mii de migranți — majoritatea musulmani — ajunși în Europa în acest an reprezintă o amenințare la adresa culturii europene și a valorilor creștine, potrivit Agerpres.

În condițiile în care Germania se pregătește să primească în jur de un milion de migranți în acest an, inițiativa cancelarului german Angela Merkel privind instituirea unui mecanism permanent de relocare care impune cote obligatorii de migranți pentru statele membre UE a îndeplinit o rezistență fermă, în special din partea statelor mai mici și mai puțin bogate din estul Europei, precum Ungaria.

Cine a autorizat liderii europeni, sau pe unii dintre liderii săi, să adopte acest gen de politică? Europa este un continent democratic. Când și cine a votat pentru primirea a milioane de persoane care au intrat ilegal și distribuirea acestora între statele membre ale UE? Ceea ce se întâmplă nu are o bază democratică„, a declarat Orban într-un interviu pentru postul de radio public ungar.

În opinia premierului ungar, sistemul de cote propus este nerezonabil, ilegal și nedrept. Reuters reamintește că Ungaria a refuzat de asemenea să primească migranți expulzați din vestul Europei în condițiile în care acești migranți — care provin în principal din state sărace și afectate de război din Orientul Mijlociu, Asia și Africa — au intrat prima dată în UE prin Grecia.

Iar acum… există o amenințare și mai mare și anume ca aceste cote să devină o măsură legală permanentă și cei ce sosesc să fie distribuiți în mod automat. Noi nu acceptăm asta„, a subliniat Orban.

El a adăugat că UE ar trebui să-și păstreze regulile existente, în caz contrar Europa riscând să cadă în „anarhie”.

În acelaşi timp, prim-ministrul grec Alexis Tsipras a declarat vineri, într-o intervenție în parlamentul de la Atena, că se simte rușinat de modul în care Uniunea Europeană tratează criza migranților, pasând responsabilitatea de la un stat la altul și vărsând lacrimi de crocodil pentru copiii care își pierd viața pe rutele periculoase spre continent.

‘Îmi este rușine ca membru al acestei conduceri europene, atât pentru incapacitatea Europei de a gestiona această dramă umană, cât și pentru nivelul dezbaterii dintre decidenți, unde responsabilitatea este pasată de la unul la altul. Lacrimile care sunt vărsate pentru copiii morți pe țărmurile Egeei sunt lacrimi ipocrite, de crocodil. Copiii morți provoacă întotdeauna tristețe. Dar ce se întâmplă cu copiii care sunt vii și care sosesc cu miile și stau claie peste grămadă pe străzi? Ei nu plac nimănui‘, a afirmat Tsipras, formulând unul dintre cele mai dure comentarii de până acum în legătură cu această criză.

Grecia nu vrea ‘un singur euro’ pentru salvarea vieților a mii de refugiați care continuă să ajungă zilnic pe țărmurile sale, a mai spus șeful guvernului elen, prezent în parlament pentru a răspunde interpelărilor adresate de deputați. Premierului i s-a cerut să explice acceptul dat de guvern pentru primirea temporară a până la 50.000 de refugiați, până la relocarea lor în alte state. Acordul a intervenit la mini-summitul european desfășurat duminică la Bruxelles.

Potrivit Organizației Internaționale pentru Migrații (OIM), de la începutul anului 560.000 de migranți și refugiați au sosit în Grecia pe mare, din totalul de peste 700.000 ajunși în Europa după ce au traversat Mediterana. Un bilanț al OIM arată că peste 3.200 de migranți, printre care mulți copii, și-au pierdut viața în timpul unor astfel de traversări. Doar în această săptămână, cel puțin 35 de oameni s-au înecat în tentativa de a străbate apele Egeei dinspre Turcia spre insulele grecești.

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
Ce se întâmplă cu Nicolae Stanciu, cât de gravă e, de fapt, accidentarea. Italienii tocmai au făcut anunțul
Capital.ro
Tragedie în lumea muzicii românești. Direcția 5 e în doliu. S-a stins membrul formației: Am fost împreună 30 de ani. Îți mulțumim din suflet!
Playtech.ro
Cât costă să ridici o casă din BCA de 100 de mp, în toamna lui 2025
Adevarul
Cum a ajuns comisarul european pentru agricultură să lucreze la o stână din România: „Trebuia să mulgem oile dimineața, să producem brânza”
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce a pățit „cea mai frumoasă femeie din lume”
kanald.ro
Vești bune! Mamele și veteranii ar putea fi scutiți de plata contribuției la sănătate
Cancan.ro
BREAKING | A murit Marius Keseri de la Direcția 5
iamsport.ro
Remember. Un sfert de secol de la ziua în care Michael Schumacher a repus Ferrari pe tronul Formulei 1
MediaFlux
Soluția ANRE pentru prețuri mai mici la energie. Cum ar putea fi calculate facturile
stirilekanald.ro
ALERTĂ! Centrala nucleară, lovită de o dronă ucraineană
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar