Vrei să pleci în vacanţă cu copilul tău? Vezi de ce acte ai nevoie pentru a pleca cu el din ţară

Cetățenii români minori pot ieși din țară în aceleași condiții ca și persoanele adulte, în baza unui document de călătorie valabil - pașaport sau carte de identitate (minorii peste 14 ani) - numai dacă sunt însoțiți de o persoană fizică majoră și cu acordul părinților.
Filip Stan
17 iul. 2017, 11:19
Vrei să pleci în vacanţă cu copilul tău? Vezi de ce acte ai nevoie pentru a pleca cu el din ţară

Pentru minorii care nu sunt însoțiți de ambii părinți sau călătoresc numai cu unul dintre aceștia este nevoie de o declarație notarială prin care se face dovada acceptului pentru deplasarea copilului. Documentul este obligatoriu și în cazul în care copilul călătorește însoțit de un alt adult.

Declarația părinților/ a părintelui are o valabilitate de maximum 3 ani de la data întocmirii și cuprinde acordul cu privire la efectuarea de călătorii în străinătate de către minor precum și datele de identitate ale însoțitorului. Documentul va fi prezentat la frontieră în copie și original.

În cazul în care minorul urmează să rămână în statul de destinație, trebuie menționată persoana căreia îi va fi încredințat.

Totodată, la ieșirea din țară, persoana care însoțește minorul va trebui să prezinte certificatul de cazier judiciar.

În cazul părinților divorțați, chiar dacă părintele însoțitor face dovada faptului că minorul i-a fost încredințat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă însă cei doi părinți exercită în comun autoritatea părintească, acesta trebuie să prezinte acordul autentificat al celuilalt părinte cu privire la ieșirea din țară.

Potrivit Agerpres, în situația în care minorii sunt însoțiți de o persoană fizică majoră, alta decât părinții sau reprezentantul legal, poliția de frontieră va permite ieșirea din țară numai dacă se prezintă o declarație a ambilor părinți, a părintelui căruia minorul i-a fost încredințat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă, a părintelui supraviețuitor sau a reprezentantului său legal.

Poate avea calitatea de însoțitor și o persoană anume desemnată din cadrul unei societăți comerciale autorizate, în condițiile legii, să desfășoare activități de transport internațional de persoane.

Pentru minorii cetățeni români cu domiciliul/reședința în străinătate, care se deplasează însoțiți în statul în care au domiciliul/reședința, nu mai este necesară prezentarea declarației părinților/tutorilor la ieșirea din România.

DailyBusiness
Fum alb la Vatican! Cardinalul protodiacon va ieși la balconul central pentru a anunța „Habemus Papam!”
Spynews
Alertă ANM! Cum ne va afecta furtuna electrică, fenomenul care durează două săptămâni în România! Declarații de ultimă oră
Bzi.ro
Analiză stilistică și simbolică a Primului Cuplu din Stat, făcută de Vladimir Tătaru: George Simion sau Nicușor Dan?
Fanatik.ro
Animalul care a început să facă dezastru într-un județ din România. E adus de la oraș și mulți oameni îi dau de mâncare
Capital.ro
România a pierdut o mare actriță. A strălucit asemeni soarelui în teatru și în film. Faima ei a trecut granițele
Playtech.ro
Fostul sat pescăresc de pe marginea Dunării, cu plaje sălbatice și restaurante ascunse. O alternativă la litoral
DailyBusiness
Pe cine va vota Crin Antonescu în turul 2: Am pierdut singur și aleg liber! Refuz mobilizarea pentru o nouă „salvare a țării”
Adevarul
Bomba despre originea COVID-19. Studiul exploziv care zdruncină teoria Chinei și rescrie începutul pandemiei
wowbiz.ro
Vești crunte despre fiul lui Ionel Ganea! Medicii au făcut anunțul cutremurător despre micuțul de doi ani, în urma accidentului de proporții, provocat chiar de tatăl lui. L-au resuscitat, a fost băgat în operație de urgență, dar ulterior...
Spynews
Dan Alexa și soția lui divorțează! De ce s-a despărțit concurentul Asia Express de partenera lui, Andrada
Spynews
EXCLUSIV. Imagini dureroase de la înmormântarea lui Mircea Cîmpeanu! Familia și vedetele își iau rămas bun | VIDEO
Evz.ro
Știrea care i-a îngrozit pe români. Ce subiect a devenit un fake
Ego.ro
Motivul pentru care s-au certat Smiley și Pavel Bartoș la Românii au Talent! ”A fost singurul!” EXCLUSIV
Prosport.ro
Donjuanul milionar de 53 de ani se însoară cu iubita cu 21 de ani mai tânără
kanald.ro
Culiță Sterp, implicat într-un accident pe autostrada. În ce stare se află artistul
Cancan.ro
Povestea tristă de viață a 'prințului adormit' din Arabia Saudită. De două decenii se află în comă, în urma unui accident rutier cumplit 😢
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii cu pomi în curte. Trebuie să anunți primăria cu 48 de ore înainte
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV a apărut în costum de baie, iar soțul ei a fost numit pe loc „cel mai norocos bărbat din lume”
stirilekanald.ro
Fiul lui Ionel Ganea se zbate între viață și moarte. Micuțul se află în comă indusă, iar medicii sunt rezervați: "Este ventilat mecanic"
Salariul minim crește din 1 mai 2025 și ajunge la 4.500 lei
MediaFlux
Bani în plus la pensie pentru românii care au muncit 10 ani în grupe de muncă! Cum se face de fapt calculul
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
”Străinii mi-au dezvăluit traumele de familie” – ce se întâmplă într-o ședință de constelații familiale