X FACTOR. Miru, condamnată de trafic de droguri, vrea să demonstreze că locul ei este pe scenă FOTO

După ce a devenit celebră, însă nu neapărat pentru calitățile artistice, o tânără din Pitești încearcă să le demonstreze juraților "X Factor" că locul său este pe scenă.
Iulian Tudor
27 oct. 2017, 10:08
X FACTOR. Miru, condamnată de trafic de droguri, vrea să demonstreze că locul ei este pe scenă FOTO

Un nume devenit celebru în urmă cu mai mulți ani este cel al Mirunei Ionescu. Tânăra acum în vârstă de 25 de ani, care în 2013 era cunoscută în Pitești ca o cântăreață de rap, a fost atunci acuzată de trafic de droguri.

Citeşte şi X FACTOR 2017. Nu ştii dacă să râzi sau să plângi, trebuie să-l asculţi. Juraţii s-au abţinut cu greu

„Mie mi se pare surprinzător că oamenii din jurul meu nu reușesc să treacă peste asta, având în vedere că eu am reușit. A fost o acuzație de trafic, mi-am asumat-o, am făcut arest preventiv, arest la domiciuliu, apoi condamnare cu suspendare. Mi-a fost foarte rușine, eram panicată de profesorii de la școală. În viață așa e, dacă faci zece lucruri bune și unul rău, te-ai ars. Dar am terminat școala, m-am mutat la București, am făcut facultatea, două mastere, cursul de formare și mi-am văzut de viața mea. Eu consider că sunt un om reabilitat total și cred că am mult mai multe lucruri interesante de spus”, a declarat Miru.

Aceasta a studiat pentru a deveni psiholog terapeut și plănuiește să își deschidă un cabinet, însă între timp nu renunță la vlogging și la muzică.

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
El este jucătorul care poate să schimbe naționala: „Acum îşi va da doctoratul!”
Capital.ro
Călin Georgescu și soția sa au primit interdicție. Cristela Georgescu a răbufnit public: Noi nu avem voie. Oamenii nu știu ce e în sala de judecată
Playtech.ro
Tabel actualizat cu vârsta de pensionare pentru femei și bărbați până în 2030
Adevarul
Fiii lui Putin și ai fostei gimnaste Alina Kabaeva trăiesc „sub acoperire”. Presa le-a dezvăluit numele și fotografiile
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce a pățit „cea mai frumoasă femeie din lume”
kanald.ro
UPDATE Şcolile din Capitală vor fi închise pe 8 octombrie, din cauza ciclonului. În ce alte județe s-a anunțat suspendarea cursurilor
Cancan.ro
Gestul intim dintre Dan Alexa și Alina Pușcău, de la Asia Express 2025. Ce s-a întâmplat noaptea, de fapt, între cei doi
iamsport.ro
Cristi Tănase a spus că Pițurcă e ”mic copil” pe lângă un alt fost antrenor de la FCSB: ”Extraordinar!”
MediaFlux
Armata Română cheamă românii la mobilizare! Cine sunt primii solicitați
stirilekanald.ro
„Un gest criminal!” Mama Andreei Cuciuc face acuzații grave. E convinsă că moartea fetei nu a fost întâmplătoare: „O clipă de neatenție și viața ei s-a sfârșit”
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar