Zece poliţişti corupţi din Bulgaria au fost filaţi cu o maşină românească

Zece poliţişti corupţi din Bulgaria au fost arestaţi preventiv după ce autorităţile judiciare au folosit o maşină înmatriculată în România. Agenţii obişnuiau să ceară mită de la străinii care tranzitau Bulgaria şi comiteau abateri rutiere.

RomaniaTV.net
18 feb. 2012, 09:38
Zece poliţişti corupţi din Bulgaria au fost filaţi cu o maşină românească

Pentru a închide ochii, poliţiştii cereau între 10 şi 150 de euro. Ei au fost prinşi în flagrant delict. Un investigator sub acoperire a condus o maşină inmatriculată în România, fără să poarte centura de siguranţă. A fost oprit de colegii săi de la rutieră şi pentru a evita amenda, pretinsul şofer român a oferit mită.Pentru că poliţiştii au acceptat să primească bani, au ajuns după gratii.

Recenta campanie de depistare a corupţiei din poliţia bulgară a condus la arestarea a 22 de agenţi.