Zeci de familii muritoare de foame din Feteşti, la un pas să fie aruncate în stradă VIDEO

Zeci de familii din Feteşti, care trăiesc într-o sărăcie lucie, sunt la un pas să ajungă în stradă. Oamenii nu şi-au mai plătit taxele şi impozitele de ani buni şi au acumulat restanţe de zeci de mii de lei.

15 feb. 2015, 09:34
Zeci de familii muritoare de foame din Feteşti, la un pas să fie aruncate în stradă VIDEO

Familia Draguşin a adunat datorii de 4200 de lei. Părinţii şi cei 4 copii îşi duc traiul de pe-o zi pe alta şi stau mai mult nemâncaţi. Trăiesc toţi din alocaţiile copiilor, 160 lei pe lună, şi nici în ruptul capului nu reuşesc să-şi plătească datoriile.

De unde să am, pai noi n-avem ce manca. Uitati si dvs, o turta am avut, pe care o ascund pentru copilasi, sa vedeti si dvs in ce hal traim„, a declarat domnul Drăguşin.

Într-o situaţie asemănătoare sunt alte zeci de familii din Feteşti. Autorităţile locale au emis zeci de titluri executorii pentru recuperarea restanţelor.

Se pune sechestru si se trece la executare, dar vreau sa-i asigur ca o sa incercam sa gasim o solutie. N-o sa gasim clienti sa vindem aeste locuinte, stau peretii sa cada pe ei„, a declarat Gheorghe Catrinoiu, primarul din Feteşti.

Autorităţile le propun oamenilor să plătească datoriile în rate, însă nici aceasta nu e o soluţie pentru atâţia oameni cu buzunarele goale.