Zeci de mii de elevi şi-au întrerupt cursurile şi cer măsuri concrete de protecţie

Zeci de mii de elevi americani şi-au întrerupt miercuri orele pentru a-i cere preşedintelui Donald Trump măsuri concrete împotriva armelor de foc, prin slogauri precum ”Protejaţi-ne viitorul, nu armele de foc”
Iulian Tudor
14 mart. 2018, 20:42
Zeci de mii de elevi şi-au întrerupt cursurile şi cer măsuri concrete de protecţie

De la New York la Los Angeles şi de la Chicago la Houston, aceşti adolescenţi şi-au pregătit minuţios pancarte şi au repetat sloganuri în vederea acestui eveniment intitulat „National School Walkout”. Pentru mulţi dintre ei este prima manifestaţie.

Sute de elevi de la colegii şi licee s-au adunat în faţa Casei Albe, la Washington. ”Rugăciunile nu sunt de ajuns”, au strigat adresându-se preşedintelui. Această mobilizare în întreaga ţară vizează de asemenea să aducă un omagiu victimelor unui masacru comis cu o puşcă semiautomată într-un liceu din Florida, la o lună de la dramă, potrivit news.ro.

Întreruperea cursurilor a început la ora locală 10.00 şi urma să dureze 17 minute – câte un minut pentru fiecare dintre cel 17 persoane ucise prin împuşcare pe 14 februarie la Parkland. Însă, în numeroase şcoli, elevii au depăşit această durată.

 Prin intermediul unui grup nou format în districtul său şcolar, Alexander Bove, un liceean în vârstă de 18 ani, a acţionat timp de trei săptămâni pentru a-şi mobiliza colegii din liceul său din Bethesda, în statul Maryland. ”Sperăm să avansăm cauza legislaţiei cu privire la armele de foc, mai precis interdicţia bump stocks (dispozitive care permit să se tragă în rafale), interzicerea puştilor de asalt, împiedicarea senatorilor şi reprezentanţilor noştri să se atingă de banii NRA”, puternicul lobby al armelor de foc, a explicat el, potrivit news.ro.

Rugăciunile nu sunt veste antiglonţ

Elevii au scandat sloganuri ostile NRA. ”Gândurile şi rugăciunile nu opresc gloanţele” armelor de foc, proclama un panou agitat de o adolescentă. Unii tineri s-au aşezat, cu mâinile la ochi, o evocare a unor adolescenţi ucişi în Florida. Ei au mărşăluit apoi către dealul Capitoliului, sediul Congresului.

Într-o iniţiativă simbolică, aproximativ 7.000 de perechi de încălţăminte au fost depuse marţi în faţa impozantei clădiri, un omagiu adus celor 7.000 de copii ucişi cu arme de foc după masacrul de la şcoala din Sandy Hook, în  Connecticut (nord-est), în decembrie 2012. ”Vrem să arătăm Congresului şi politicienilor că nu aprobăm, că nu vom continua să stăm tăcuţi”, a declarat Brenna Levitan, o liceeană în vârstă de 17 ani. ”Parkland va fi ultimul atac armat”.

Peste 30.000 de oameni sunt ucişi pe an, în Statele Unite, în incidente implicând arme de foc.

DailyBusiness
Statul dă 700 de lei în plus pentru pensionari! CÂND ajung banii la aceștia
Spynews
Unde a fost dusă urna cu cenușa lui Robert Lupu, ucigașul Teodorei Marcu. Familia l-a incinerat zilele trecute
Bzi.ro
Jurnalistă româncă, victima unui caz șocant de abuz! Totul a fost dat în vileag!
Fanatik.ro
Barem română, bacalaureat 2025 conform edu.ro și Ministerul Educației. Cum se rezolvau, de fapt, subiectele la Limba și literatura română pentru BAC 2025
Capital.ro
S-a aflat tot adevărul. Suma nu mai poate fi ascunsă. Călin Georgescu a primit 600.000 de euro: Se pot verifica
Playtech.ro
Alocația copilului poate fi pierdută fără acest act esențial. Ce trebuie să știe părinții în 2025
DailyBusiness
ANPC a găsit alte nereguli în supermarketuri. Produse expirate, mizerie și amenzi de 140.000 lei
Adevarul
Manifestații violente în Irlanda de Nord din cauza a doi români de 14 ani acuzați de agresiune sexuală. Au fost ridicate baricade
wowbiz.ro
A murit. Niculina Stoican, în DOLIU: „Atât a fost. Trebuia să…”
Spynews
Anca Țurcașiu și iubitul, imagine emoționantă alături de nepoțel. Cum s-a fotografiat artista / FOTO
Spynews
Iulia Vântur s-a întors în România. Ce spune despre viața trăită alături de Salman Khan
Evz.ro
Cheesecake-ul cu fructe de pădure a cucerit bucătăriile din întreaga lume
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV a fost dată afară! A vorbit imediat despre ce a pățit: „Nu poți face asta”
kanald.ro
Zboruri întârziate pe Aeroportul Otopeni! Trafic aerian dat peste cap de vremea severă din București
Cancan.ro
BREAKING! E știrea momentului în România. Anunțul venit în urmă cu puțin timp
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele actor pe care România l-a pierdut. Era iubit de toți românii. Rămâne în istoria teatrului și filmului românesc
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Raluca Zenga i-a lăsat mască pe tanzanieni. Apariție spectaculoasă la plajă
stirilekanald.ro
VIDEO „Fântâni arteziene” cu apă murdară direct în Dâmbovița! Furtuna a făcut prăpăd în București, iar autoritățile par depășite de situație
Nicușor Dan calmează situația: „Taxa pe tranzacții bancare și creșterile de impozite sunt doar scenarii!“
MediaFlux
Ajutor de stat important pentru români. Cererile trebuie depuse până la 13 iunie
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Consilierul lui Nicușor Dan confirmă că taxa pe tranzacțiile bancare a fost una dintre ideile analizate la Cotroceni