ZIUA COPILULUI 2017. Unde a fost sărbătorită prima oară şi când se celebrează în alte colţuri ale lumii

ZIUA COPILULUI 2017. Ziua internațională a copilului este sărbătorită în România și în alte aproximativ 50 de țări, la data de 1 iunie. În alte peste 100 de state, există o zi a copilului, dar se celebrează la date diferite.
Alina Costache
31 mai 2017, 10:26
ZIUA COPILULUI 2017. Unde a fost sărbătorită prima oară şi când se celebrează în alte colţuri ale lumii

ZIUA COPILULUI 2017. Sărbătorirea unei zile dedicate copilului a fost propusă în 1925, la Conferința mondială pentru bunăstarea copiilor de la Geneva. Decizia instituirii unei zile pentru protecția copiilor a fost adoptată de către Federația Democratică Internațională a Femeilor, în cadrul unei sesiuni speciale din noiembrie 1949, desfășurată la Moscova.

La 14 decembrie 1954, Adunarea Generală a ONU a adoptat Rezoluția nr. 836 pentru a proclama o Zi mondială a copilului, „ca o zi a fraternității și înțelegerii între copiii de pretutindeni, a activităților dedicate promovării idealurilor și obiectivelor Cartei și bunăstării copiilor din toată lumea, pentru întărirea și lărgirea eforturilor pe care Națiunile Unite le fac în favoarea copiilor din întreaga lume”.

Potrivit website-ului ONU, www.un.org, rezoluția recomanda atunci guvernelor statelor membre să instituie o astfel de zi, la data pe care o considerau de cuviință. Organizația Națiunilor Unite marchează această zi la 20 noiembrie, data la care au fost adoptate Declarația Drepturilor Copilului în 1959 și Convenția asupra Drepturilor Copilului, în 1989.

În România ziua copilului se sărbătoreşte la 1 iunie din 1950. Atunci Secretariatul Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român a pus în aplicare decizia în acest sens luată de Moscova, în noiembrie 1949, când URSS a proclamat data de 1 Iunie ca Zi Internaţională a Copilului.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului a fost înfiinţată în 2005.

Este posibil ca în viitor, în România 1 iunie să fie chiar zi liberă, dacă parlamentul va aproba proiectul de lege în acest sens iniţiat de senatorul Rozalia Biro şi deputatul Claudia Boghicevici. Propunerea prevede modificarea Codului Muncii şi a fost depusă la Senat de 85 de parlamentari de la toate partidele.

În lume, ziua copilului se sărbătoreşte la date diferite. Iată câteva exemple:

Argentina – a doua duminică din luna august
Australia – prima duminică din luna iulie
Brazilia – 12 octombrie
Cuba – a treia duminică din luna iulie
India – 14 noiembrie
Japonia – 5 mai
Mexic – 30 aprilie
Turcia – 23 aprilie
Ungaria – ultima duminică a lunii mai

Citeşte şi Multe companii aleg să îşi răsplătească angajaţii cu ocazia zilei de 1 Iunie

 

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
Ce se întâmplă cu Nicolae Stanciu, cât de gravă e, de fapt, accidentarea. Italienii tocmai au făcut anunțul
Capital.ro
Tragedie în lumea muzicii românești. Direcția 5 e în doliu. S-a stins membrul formației: Am fost împreună 30 de ani. Îți mulțumim din suflet!
Playtech.ro
Cât costă să ridici o casă din BCA de 100 de mp, în toamna lui 2025
Adevarul
Cum a ajuns comisarul european pentru agricultură să lucreze la o stână din România: „Trebuia să mulgem oile dimineața, să producem brânza”
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce a pățit „cea mai frumoasă femeie din lume”
kanald.ro
Vești bune! Mamele și veteranii ar putea fi scutiți de plata contribuției la sănătate
Cancan.ro
BREAKING | A murit Marius Keseri de la Direcția 5
iamsport.ro
Remember. Un sfert de secol de la ziua în care Michael Schumacher a repus Ferrari pe tronul Formulei 1
MediaFlux
Facturile la energie vor crește. Anunțul economistului Adrian Negrescu
stirilekanald.ro
ALERTĂ! Centrala nucleară, lovită de o dronă ucraineană
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar