DEFINITIVAT 2017 EDU.RO: Subiecte DEFINITIVAT, când se afişează rezultatele

DEFINITIVAT 2017 EDU.RO: Potrivit calendarului stabilit, aceasta va avea loc joi, urmând ca rezultatele finale de la examen să fie afișate până la finalul acestei luni. Anul trecut, Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice (MENCS) a adus o serie de noutăți în desfășurarea examenului.
Romania TV
17 apr. 2017, 03:24
DEFINITIVAT 2017 EDU.RO: Subiecte DEFINITIVAT, când se afişează rezultatele

DEFINITIVAT 2017 EDU.RO. Examenul național de definitivare în învățământ în anul școlar 2016-2017 se desfășoară potrivit calendarului și metodologiei publicate în Monitorul Oficial și aplicabile de la data publicării. Până la 31 martie, cadrele didactice au trecut prin inspecțiile de specialitate și au avut la dispoziție încă zece zile apoi pentru a-și completa dosarele, potrivit Ordinului MENCS nr. 5223/2016.

Inspecțiile de specialitate au reprezentat practic prima etapă a examenului de definitivare, urmând ca joia aceasta profesorii să susțină și proba scrisă, adică cea de-a doua etapă a examinării.

Potrivit calendarului aprobat, până pe 25 aprilie trebuie să se afișeze rezultatele, iar candidații nemulțumiți pot depune contestații în zilele de 25 și 26 aprilie. Rezultatele finale vor fi afișat până pe 30 aprilie, la sediul centrului de examen și pe site-ul www.definitivat.edu.ro.

Validarea de către Ministerul Educației a rezultatelor examenului se va face prin ordin al ministrului, în perioada 2-22 mai 2017.

Definitivat 2017. Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a publicat ghidul pentru elaborarea portofoliului cadrelor didactice pentru sustinerea examenului de definitivare în învăţământ. 

Definitivat 2017. În perioada prevăzută în calendarul specific metodologiei, unitățile de învățământ transmit inspectoratului de sector unde este arondată disciplina de concurs, în vederea completării dosarului candidatului, următoarele documente:

  • procesele verbale pentru inspecțiile de specialitate, în copie, certificate „conform cu originalul” de către conducerea unității de învățământ în care s-au desfășurat inspecțiile, împreună cu fișele de evaluare a activității didactice în cadrul inspecției; 
  • adeverința privind nota obținută de candidat la evaluarea portofoliului profesional;
  • adeverință din care să rezulte vechimea efectivă de predare la catedră, ca personal didactic calificat, a candidatului; 
  • adeverință privind calificativul BINE sau FOARTE BINE acordat pentru anul școlar precedent anului în care se susține proba scrisă

Conducerea unităţii de învățământ răspunde de corectitudinea datelor transmise şi de legalitatea actelor predate. Prezenţa la proba scrisă din cadrul examenului de definitivare în învățământ este condiţionată de:

  • calificativul BINE sau FOARTE BINE acordat pentru anul școlar precedent anului în care se susține proba scrisă; 
  • media aritmetică a notelor finale la cele două inspecții și portofoliu să fie minim 8, dar nu mai puțin de 7 la fiecare probă în parte; 
  • vechimea de cel puțin un an școlar la catedră sau ore de predare echivalente normei de un an. După completarea dosarului și finalizarea procesului de validare a datelor de înscriere existente în aplicația eectronică, candidatul semnează extrasul din aplicație al fișei de înscriere, confirmând corectitudinea datelor

Dosarul de înscriere la definitivat, pentru anul școlar 2016-2017, a trebuit să conțină următoarele documente:

  • fișa de înscriere la examenul național de definitivare;
  • copii ale actelor de studii în baza cărora se face înscrierea la examen, însoțite de foaia matricolă/suplimentul la diplomă, certificate „conform cu originalul” de către conducerea unității de învățământ;
  • document certificat „conform cu originalul” de către conducerea unității de învățământ, din care să rezulte îndeplinirea condițiilor legale privind absolvirea programului de pregătire psihopedagogică și metodică;
  • copii ale următoarelor documente, certificate „conform cu originalul” de către conducerea unității de învățământ: decizia de repartizare pe post, buletin/carte de identitate, certificat de naștere, document privind schimbarea numelui;
  • adeverință privind calificativul „Bine” sau „Foarte bine” acordat pentru anul școlar precedent anului în care se susține proba scrisă, pentru candidații care au efectuat stagiul de practică obligatoriu, dar nu s-au înscris sau nu au promovat examenul și s-au înscris în condițiile prevăzute de Legea educației naționale nr. 1/2011.

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Casa de la Șușani a Adelei Popescu și a lui Radu Vâlcan pare desprinsă din povești! Nici nu zici că este în România | GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Ce a putut să spună un jucător din Elveția când a aflat că va juca împotriva lui Messi: ”Asta e, pot să…”
Capital.ro
Programul Rabla 2026. Anunț important APIA pentru cei care vor să-și schimbe mașina: Consumatorii trebuie să poată alege liber
Playtech.ro
Amendă de 200 de euro pentru o ținută banală de vacanță. Regula pe care turiștii trebuie să o știe în Italia
Adevarul
Ce au mâncat liderii NATO la dineul oficial de la Ankara. De la mantı și biban de mare la baclava regală cu înghețată de Maraș
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ursul care cutreieră pădurile din Snagov și Gruiu a pus autoritățile în alertă. Locuitorii au fost avertizați să evite zonele împădurite
iamsport.ro
S-a înțeles cu FCSB și Florin Prunea a rămas șocat: 'Cel mai bun transfer de până acum din SuperLiga'
MediaFlux
Trump și Zelenski au pus totul la cale. Cum va fi oprit Putin
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?