Iohannis, după summit-ul UE de la Bratislava: Uniunea nu intenţionează să îşi facă ARMATĂ. Vrem coordonare cu NATO

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, la Bratislava, că Uniunea Europeană nu are în plan crearea unei "armate" a Uniunii Europen. Şeful statului a afirmat, la finalul summit-ului, că există doar o dorinţă de creştere a coordonării între statele membre pe zona de apărare, precum şi crearea unui "cartier general" al UE.
Romania TV
16 sept. 2016, 18:04
Iohannis, după summit-ul UE de la Bratislava: Uniunea nu intenţionează să îşi facă ARMATĂ. Vrem coordonare cu NATO

„Nu s-a discutat astăzi (vineri – n.r.) despre o armată europeană, şi nici în viitorul apropiat nu se va discuta. Iniţiativele care există în domeniul apărării nu vizează crearea unei armate europene. Este o informaţie care s-a dus, cum se spune, în media, doar că ea nu reflectă preocupările conducerii UE”, a afirmat Iohannis, la finalul reuniunii informale a Consiliului European din Slovacia.

Preşedintele a afirmat că interesul Uniunii este pentru creşterea iniţiativelor pe zona de apărare şi creşterea coordonării lor, inclusiv cu structurile NATO, iar planul pe termen scurt este crearea unui „centru de comandă” pentru zonele de intervenţie unde trebuie să intervină armatele naţionale, ale membrelor UE. „Nu intenţionează nimeni să creeze ceva în paralel sau în loc de NATO”, a subliniat Iohannis.

Şeful statului a mai spus că subiectul de interes pentru UE este industria de apărare, toţi liderii fiind de acord că trebuie ca ea să fie revigorată, mai ales în zone „cu tradiţie”, cum este România.

Precizările lui Klaus Iohannis vin după ce, marţi, la finalul discuţiilor cu preşedintele francez, Francois Hollande, a anunţat că România sprijină iniţiativa franco-germană privind înfiinţarea unei armate a UE, care să vină în completarea eforturilor NATO, omologul său francez precizând că Uniunea nu se poate baza doar pe forţe externe şi are nevoie de o anumită autonomie.

Subiectul armatei UE a fost abordat de Francois Hollande, care a arătat că Uniunea are nevoie să investească mai mult în apărare, în special prin crearea unei industrii proprii de apărare. Acest subiect va fi discutat şi bilateral între România şi Franţa în următoarea perioadă, la nivelul miniştrilor de Apărare.

„Eforturile principalelor state europene nu sunt suficiente. Franţa face o parte, partea ei, este principalul buget de apărare din Europa, dar trebuie să facem în aşa fel încât toate ţările să se implice mai mult în apărarea Europei, în sensul larg”, a spus Hollande.

Anul trecut, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a pledat pentru o armată europeană, care să asigure UE mai multă forţă pentru a face faţă ameninţărilor reprezentate de Rusia şi nu numai.

Propunerea este puternic susţinută de Germania şi Franţa, existând semnale şi din partea Italiei, însă o decizie nu a putut fi luată până acum, din cauza opoziţiei tradiţionale a Marii Britanii. Pe 16 septembrie va avea loc, la Bratislava, prima reuniune a Consiliului European la care Marea Britanie nu va participa, subiectul armatei europene urmând a fi discutat de liderii UE.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
Ultimul mesaj pe care MM Stoica l-a trimis colaboratorilor de la FCSB. Ce le-a transmis oamenilor după ce a plecat de la echipă
Capital.ro
Anunțul lui Ciprian Ciucu despre facturile la căldură. Ce nu se schimbă, deocamdată, pentru bucureșteni
Playtech.ro
Sensul giratoriu, explicat pe înțelesul tuturor. Când ai prioritate și când trebuie să cedezi trecerea. Video
Adevarul
Mârâieli în PSD. Unii baroni, revoltați că partidul pierde cei mai mulți primari la comasare. Plus mândria locală SURSE
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
S-a aflat motivul pentru care femeia din Galați și-a pierdut viața la doar 10 minute după ce a plecat din spital: „Mama ta este sănătoasă tun”
iamsport.ro
Șocant! Prunea a indicat o pădure din România în care ar exista extratereștri: 'Este plină. Am fost într-o noapte să văd ce se întâmplă'
MediaFlux
Lista orașelor din România care vor dispărea
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România