Ion Iliescu apără SPP în scandalul cu Liviu Dragnea: „Să nu confundăm instituţia, cu oamenii care, la un moment sau altul, o conduc”

Fostul președinte Ion Iliescu intervine în scandalul dintre preşedintele PSD Liviu Dragnea şi Serviciul de Protecție și Pază. În opinia lui Ion Iliescu, dacă anumiți actori politici suspectează că SPP face jocuri politice, atunci ei "trebuie să acționeze instituțional". Mai mult, Iliescu avertizează că "trecerea SPP în subordinea Ministerului Administrației și Internelor nu ar face decât să genereze noi polemici, câtă vreme ministrul este un om politic".
Romania TV
02 feb. 2018, 15:38
Ion Iliescu apără SPP în scandalul cu Liviu Dragnea:

„Am remarcat în aceste zile o polemică în spațiul public, al cărei obiect îl reprezintă activitatea Serviciului de Protecție și Pază. Regret că această polemică privește o instituție de ale cărei servicii am beneficiat încă de la înființarea ei, și care s-a comportat ireproșabil în toți acești ani, îndeplinindu-și sarcinile fixate prin lege cu profesionalism și abnegație, indiferent de contextul politic sau social. De altfel, activitatea Serviciului a fost apreciată și de partenerii noștri, fie că este vorba de oaspeți ai statului român, fie că este vorba de responsabili politici și ai ONU din străinătate, care au beneficiat de protecția SPP.

În cazul în care sunt responsabili politici care au de făcut reproșuri în legătură cu unul sau altul dintre aspectele activității SPP, și cred că există probleme din această cauză, ei trebuie să acționeze instituțional, în acord cu cadrul constituțional și legal existent, mai ales că unii dintre ei sunt membri de drept în CSAT. Să nu confundăm instituția, cu oamenii care, la un moment sau altul, o conduc. Acest mod de a gândi și acționa a generat multe probleme în trecut, și va genera și acum, dacă se continuă acest mod de raportare la instituții. Există suficiente mecanisme instituționale pentru a rezolva asemenea situații. Să fie folosite, transparent și cu bună-credință.

Îmi permit să cred că tocmai actuala subordonare a Serviciului față de CSAT și din punct de vedere al controlului civil, Comisiilor de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională din Parlament oferă o garanție privitoare la nepolitizarea activității sale. Trecerea SPP în subordinea Ministerului Administrației și Internelor nu ar face decât să genereze noi polemici, câtă vreme ministrul este un om politic. Dacă toți cei care controlează activitatea SPP acționează conjugat și coerent pentru creșterea încrederii în instituții și în lege, se pot evita astfel de situații, care nu servesc interesul public”, a scris Ion Iliescu pe blog.

Călin Popescu Tăriceanu a renunţat la serviciile SPP

 

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a făcut mai multe comentarii la adresa şefului SPP, Lucian Pahonţu, acuzându-l că se implică în politică. Ultima relatare legată de Pahonţu a fost făcută de Dragnea luni seara, după învestirea Guvernului Dăncilă.

 

Citeşte şi: Klaus Iohannis, întrebat despre decizia Guvernului de a renunţa la serviciile SPP: Nu m-a preocupat, mi se pare o non-problemă

 

„Este un coleg de-al nostru, Paul Stănescu – probabil că de aia are şi probleme acum sau poate că este o simplă coincidenţă – el a spus în mai multe întâlniri publice în ţară, la întâlniri ale CExN, că un bun prieten de-al lui a fost trimis de domnul Pahonţu care a spus că nu vorbeşte în numele dumnealui – eu cred că vorbea doar în numele dumnealui – şi a spus că undeva prin martie eu o să fiu executat şi că dumnealui să stea deoparte că o sa fie protejat şi chiar o să ajungă preşedintele partidului”, a relatat Dragnea la Antena 3.

 

Citeşte şi: Paul Stănescu confirmă acuzaţiile lui Liviu Dragnea la adresa şefului SPP: Mi-a transmis, prin intermediar, că ar fi bine să colaborez

 

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, miercuri, la începutul şedinţei de guvern, că a transmis încă de luni seara că nu vrea să beneficieze de protecţia ofiţerilor SPP, urmând să îndeplinească ”formalităţile legale în acest sens”.

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
A murit un celebru interlop român din garda veche! Familia lui este în stare de șoc
Fanatik.ro
Shakira, aprecieri la adresa fostului iubit. Ce a spus despre relația cu Gerard Pique, la 4 ani de la despărțire
Capital.ro
Obligație pentru toți proprietarii de apartamente. Sumele aprobate de adunarea generală devin executorii. Lipsa plății aduce penalizări
Playtech.ro
300 de euro chiria pe lună pentru o mini căsuță departe de oraș. Cum arată una dintre cele mai comentate chirii din Cluj
Adevarul
SURSE Nicușor Dan amână desemnarea premierului. Tomac nu are majoritate
wowbiz.ro
Răsturnare de situație în cazul crimei din Bihor! Tatăl Alisiei a făcut publice ultimele mesaje ale adolescentei ucise: „Nu mă lasă în pace”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Numărul cazurilor de hantavirus crește alarmant! Ce spun specialiștii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii
iamsport.ro
Emil Grădinescu acuză interferența Rusiei la Eurovision: ”E mâna Moscovei!” + Laude la adresa Alexandrei Căpitănescu: ”Lumea a mai uitat de manelele care ne otrăvesc sufletul și mintea”
MediaFlux
Pregătiri de război cu rușii la ”Poarta Focșani”. Trupele sunt gata să lupte ”chiar din această noapte”
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți