Paul Stănescu confirmă acuzaţiile lui Liviu Dragnea la adresa şefului SPP: Mi-a transmis, prin intermediar, că ar fi bine să colaborez

Vicepremierului Paul Stănescu confirmă afirmaţiile şefului său de partid în legătură cu Lucian Pahonţu, şeful SPP. Paul Stănescu a declarat miercuri că a primit indicații de la șeful SPP care i-ar fi cerut colaborare în schibul protecției și l-ar fi anunțat, prin intermediari, că Liviu Dragnnea va fi "executat" până în martie. 
Romania TV
31 ian. 2018, 14:29
Paul Stănescu confirmă acuzaţiile lui Liviu Dragnea la adresa şefului SPP: Mi-a transmis, prin intermediar, că ar fi bine să colaborez

„Va pot spune că a venit un prieten la mine din partea unui alt funcţionar al statului român, am înţeles că Pahonţu îl cheamă, să-mi transmită, cred că la două săptămâni după ce am fost numit viceprim-ministru şi ministru al Dezvoltării Regionale, ca e foarte bine să colaborez pentru că o sa am protecţie, pentru că Liviu Dragnea va fi executat până în martie cel târziu şi că aş putea să preiau şi partidul chiar”, a declarat Paul Stănescu.

Întrebat în ce consta colaborarea, vicepremierul Paul Stănescu a răspuns: „Nu ştiu pentru că i-am spus urmatorul lucru: „Te rog să-i spui că a greşit adresa!”. 

Stănescu a mai spus că nu-l cunoaşte pe Lucian Pahonţu, că nu l-a văzut niciodată.

„Nu stiu cine e Pahonţu. Nu l-am văzut în viaţa mea. Nu cred că serviciul e de vină, cred că oamenii sunt de vină. E impardonabil să se spună aşa ceva în momentul în care eram viceprim-ministru în Guvernul României ori asta înseamnă un atentat grav la democraţie”, a completat Paul Stănescu.

Parchetul general s-a autosesizat şi face verificări după acuzaţia lui Liviu Dragnea la adresa şefului SPP, Lucian Pahonţu ca s-a implicat „mai mult decat era cazul” in Guvern şi că încearcă eliminarea sa din viaţa politică.

Ultima relatare legată de Lucian Pahonţu a fost făcută de Liviu Dragnea luni seara, după învestirea Guvernului Dăncilă.

„Este un coleg de-al nostru, Paul Stănescu – probabil că de aia are şi probleme acum sau poate că este o simplă coincidenţă – el a spus în mai multe întâlniri publice în ţară, la întâlniri ale CExN, că un bun prieten de-al lui a fost trimis de domnul Pahonţu care a spus că nu vorbeşte în numele dumnealui – eu cred că vorbea doar în numele dumnealui – şi a spus că undeva prin martie eu o să fiu executat şi că dumnealui să stea deoparte că o sa fie protejat şi chiar o să ajungă preşedintele partidului”, a relatat Liviu Dragnea luni seară într-o emisiune la Antena 3.

Liderul PSD a arătat că, în situaţia în care acelaşi tip de discuţie l-a avut Pahonţu şi cu Mihai Tudose sau cu Sorin Grindeanu, foştii premieri PSD, „putem începe să avem explicaţii” pentru relaţia tensionată a acestora cu partidul.

„Instituţional, orice premier trebuie să aibă contacte cu şefii unor astfel de instituţii – şi mă refer la SRI, la SIE şi puţin la SPP. Nu ştiu la ora asta dacă din partea acestor instituţii a fost o influenţă atât de mare care să-i fi determinat şi pe Sorin Grindeanu şi pe Mihai Tudose să evolueze într-o astfel de relaţie tensionată cu partidul şi cu coaliţia. N-avem de unde să ştim acuma, dar asta nu înseamnă că până la urmă nu vom afla. În schimb, mai mulţi colegi mi-au zis că şeful SPP a fost implicat mai mult decât e cazul. Şeful SPP-ului n-are de ce să interacţioneze cu premierul sau cu membri ai cabinetului”, a mai spus Dragnea.

După acuzaţiile lui Liviu Dragnea, premierul Viorica Dăncilă a anunţat miercuri, la începutul şedinţei de Guvern, că nu vrea să beneficieze de serviciile de protecţie ale SPP şi că a anunţat deja conducerea Serviciului de această decizie. Mai mult, Dăncilă a spus că toţi miniştrii au fost de acord să nu beneficieze de serviciul de pază oferit de SPP.

„Pentru că au apărut speculaţii, aş vrea să precizez că am transmis Serviciului de Pază şi Protecţie încă de luni seară că nu vreau să beneficiez de protecţie. Înţeleg că toţi miniştrii au aceeaşi opţiune şi am comunicat deja acest lucru. Vom îndeplini formalităţile legale în acest sens”, a anunţat premierul Viorica Dăncilă, la începutul şedinţei de guvern.

Premierul a ţinut să precizeze că nu are nicio problemă cu ofiţerii SPP şi nici cu instituţia în sine.

„Nu am nicio problemă cu ofiţerii SPP a căror muncă o respect şi nici cu instituţia, însă aceasta este decizia mea. Nu sunt singurul demnitar care a optat în acest sens”, a afirmat Dăncilă.

Miniştrii Cabinetului Dăncilă vor să renunţe la protecţia SPP. Ei se solidarizează protestului lui Liviu Dragnea 

DailyBusiness
Cluj: Aproximativ 1.700 de posturi ar putea fi reduse în administrațiile locale
Spynews
Oana Ciocan nu-l mai vrea pe Jador în viața ei? Mesaj cu subînțeles: „Am renunțat...”
Fanatik.ro
Invitată de FRF să cânte imnul României, celebra solistă a dezvăluit comportamentul șocant: „M-au înjurat de m-au nenorocit!”
Capital.ro
Ajutor în bani de Paște pentru pensionari. Când va fi făcută plata. Florin Manole: Aici avem o mică problemă
Playtech.ro
Când se plantează, de fapt, roșiile. Greșeala pe care mulți o fac primăvara
Adevarul
Electrocutați și forțați să lupte între ei până la moarte. Noi dovezi arată cum comandanții lui Putin își torturează propriii soldați
wowbiz.ro
Elena Gheorghe a anunțat despărțirea în lacrimi! Artista trece prin momente dificile: „Astăzi ne luăm rămas-bun”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
ULTIMĂ ORĂ! Toate zborurile au fost ANULATE până la Paște... Vezi mai mult
iamsport.ro
Dezvăluire după 12 ani! Ce a făcut Hagi în momentul arestării lui Gică Popescu: ”Era cu el în casă, copiii se uitau cum e dus la închisoare”
MediaFlux
Dan Bittman a izbucnit în lacrimi la primul concert Holograf, de după moartea lui Mugurel Vrabete. Cum a fost surprins solistul pe scenă
stirilekanald.ro
Rusia ar fi vrut să orchestreze o tentativă de asasinat asupra lui Viktor Orban pentru a-l ajuta să câștige alegerile
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj