PASTELE CATOLIC 2018. Cele mai importante tradiţii şi obiceiuri: De ce aşteaptă fetele să fie udate

PASTELE CATOLIC 2018. În Duminica Floriilor de la ortodocşi, catolicii celebrează Paştele şi păstrează şi acum o serie de tradiţii şi obiceiuri.
Romania TV
29 mart. 2018, 12:28
PASTELE CATOLIC 2018. Cele mai importante tradiţii şi obiceiuri: De ce aşteaptă fetele să fie udate

PASTELE CATOLIC 2018. Stropitul de Paște îşi are originea în Germania, iar majoritatea românilor din Ardeal l-au adoptat cu mare drag. La început, stropitul se făcea cu apă, ulterior este folosit prafumul. Apa este simbolul purificării încă din precreştinism, şi pentru faptul că apa provine din fântâni a apărut împodobitul cu ouă a fântânilor din satele populate de nemţi. Stropitul este practicat de popoarele cu origine germanică în amintirea zeiţei fertilităţii şi a primăverii. Această zeiţă se numea “Ostera”, denumire din care provine şi “Ostern” – Paşte. Altă tradiție de Paște este încondeierea și dăruirea ouălor roșii, care simbolizează momentul în care Maica Domnului își plânge Fiul crucificat.

La fel ca și de Paștele Ortodox, Paștele Catolic are o serie de superstiții de care credincioșii țin cont.

Citeşte şi Reţete de Paşti: 10 reţete tradiţionale pentru masa de Paşti 2018

În anumite zone din Transilvania, băieții împodobesc brazii cu panglici colorate în Sâmbătă Patimilor, iar seară, la lăsarea întunericului, ținerii merg în curțile fețelor cu crengi de brad înfășurate cu acele panglici.

În prima și a două zi de Paște, fețele îi așteaptă pe stropitori; stropitul sau udatul tinerelor nemăritate este un obicei catolic respectat mai ales în părțile Ardealului și Ungaria, precum și în anumite zone din Slovacia.

În trecut, fetele erau udate cu apa rece că gheață, însă, odată cu trecerea anilor, această „scaldare” a fost înlocuită cu parfumarea tinerelor. Acest obicei simbolizează beatitudinea și este privit că o binecuvântare, este o urare de noroc în tot ce își propun.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT