PNL mai pierde doi parlamentari care se alătură lui Tăriceanu

Alţi doi parlamentari liberali - senatorul de Ilfov Nicolae Nasta şi deputatul de Dâmboviţa Ion Pârgaru - au anunţat, luni, că demisionează din PNL şi se vor înscrie în Partidul Liberal Reformator, fondat de Călin Popescu Tăriceanu, informează Mediafax.
Ionela Marcu
28 iul. 2014, 09:47
PNL mai pierde doi parlamentari care se alătură lui Tăriceanu

Senatorul de Ilfov Nicolae Nasta a declarat, luni, corespondentului Mediafax, că a decis să demisioneze din PNL, iar în cursul acestei săptămâni se va înscrie în Partidul Liberal Reformator, nemulţumit de deciziile luate de conducerea liberală în ultima perioadă.

„Principalul motiv pentru care demisionez este faptul că ceva am promis electoratului în 2012, atunci când am candidat din partea PNL sub sigla USL, iar din păcate astăzi se întâmplă altceva. Unii dintre colegii noştri şi chiar o parte din media tratează această plecare ca pe un act de trădare. Îmi pare că se gândeşte aşa, pentru că s-ar putea numi un act de trădare faţă de colegii liberali care au hotărât în culise, cu ghilimelele de rigoare, soarta partidului, dar nu este trădare faţă de cei 50.000 de cetăţeni ai Ilfovului care în 2012 au votat un alt proiect. Ştiţi foarte bine că atunci a fost un vot masiv împotriva PDL, iar eu astăzi nu le pot spune că proiectul meu politic se bazează pe această frăţie cu PDL”, a afirmat Nicolae Nasta.

El a precizat că al doilea motiv pentru care a decis să părăsească PNL este legat de hotărârea conducerii partidului privind plecarea din grupul ALDE şi aderarea la PPE. În acest context, Nasta a spus că membrii grupului ALDE au fost alături de România din 1990 şi că PNL ar fi trebuit să rămână în acest grup.

Citeşte şi Demisie în PNL. Încă un deputat se alătură grupului lui Tăriceanu

Deputatul liberal Ion Pârgaru, ales într-un colegiu din judeţul Dâmboviţa, a decis, de asemenea, să demisioneze din PNL, spunând că luni se va înscrie în Partidul Liberal Reformator.

„Am luat această decizie pentru că acolo (în PLR- n.r.) sunt mai mulţi colegi de-ai mei, iar doctrina pe care a adoptat-o PLR este şi ceea ce gândesc eu pentru dezvoltarea în continuare a ţării noastre”, a declarat, luni, deputatul Ion Pârgaru.

Duminică, alţi doi parlamentari liberali – senatorul de Timiş Petru Ehegartner şi deputatul de Cluj Steluţa Cătăniciu – au demisionat din PNL pentru a se înscrie în partidul fondat de Călin Popescu Tăriceanu.

Preşedintele interimar al Partidului Liberal Reformator, deputatul Graţiela Gavrilescu, a declarat, duminică, că numărul senatorilor şi deputaţilor înscrişi în această formaţiune depăşeşte 30.

DailyBusiness
Banca Angliei este așteptată să mențină dobânda la 3,75%, în ciuda scumpirii petrolului și gazelor
Spynews
Cutremur puternic de 7,1 grade pe scara Richter! Unde s-a produs | VIDEO
Fanatik.ro
Privatizare mascată în inima Bucureștiului. Cum au ajuns terenurile statului de la Sala Polivalentă să fie „înghițite” de afaceri private
Capital.ro
Atacul cibernetic de la ANCPI amână depunerea proiectelor AFIR. Când vor putea aplica fermierii pentru finanțare
Playtech.ro
Orașul din România care va produce drone militare. Devine un nou punct strategic pentru apărarea Europei
Adevarul
„Autostrada spre iad" a miliardarilor: sute de vile de lux, mistuite de cel mai devastator incendiu din istoria recentă a Franței
wowbiz.ro
El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 34 de ani și-a pierdut viața după ce și-a abandonat soția pe marginea unui drum din Italia. În mașină se afla și fiul lor de 9 ani
iamsport.ro
171 de luni de suspendare și aproape 375.000 de euro amenzi! Verdictul care lovește în plin un club din România
MediaFlux
Motivul pentru care identitatea piloților care au doborât dronele nu este făcută publică. Baza 86 Aeriană Borcea: Este o necesitate bazată pe reguli de securitate operațională
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România