Programul „Şcoala după şcoală” se modifică: elevii vor avea zilnic 30 de minute de sport, joc şi mişcare

Metodologia pentru programul naţional "Şcoala după şcoală" urmează să fie finalizată, iar în cele trei ore se vor introduce 30 de minute de educaţie fizică, mişcare şi joc. Doar 200 de şcoli au reuşit însă să implementeze acest program, a declarat, miercuri, ministrul Educaţiei, Liviu Pop.
Iulian Tudor
09 aug. 2017, 11:43
Programul

„Astăzi vom finaliza metodologia pentru ‘Şcoala după şcoală’. În România, deşi acest concept a fost introdus acum cinci ani de zile, în jur de 200 de unităţi şcolare au reuşit să implementeze programul ‘Şcoala după şcoală’, sub diverse forme, cu ajutorul asociaţiilor de părinţi, ONG-urilor, autorităţilor locale şi şcolii, în unele situaţii. Principala modificare va fi pe programul de lucru, dacă-l putem numi aşa, în sensul în care în cele maximum trei ore pe care copilul poate să le petreacă în cadrul programului, minimum 30 de minute în fiecare zi va fi sport, joc şi mişcare, în aşa fel încât orice elev care face programul ‘Şcoala după şcoală’, pe lângă cele două ore de educaţie fizică din trunchiul comun, să aibă minimum două ore şi jumătate, în fiecare săptămână, de joc, mişcare şi educaţie fizică”, a declarat minstrul Educaţiei, Liviu Pop, în cadrul unei coferinţe de presă.

Potrivit ordinului de ministru, care reglementează metodologia de desfăşurare a programului „Şcoala după şcoală”, apărut în 2011, sunt cuprinse activităţi cu sprijin specializat (supraveghere şi îndrumare în efectuarea temelor, recuperare pentru elevii cu dificultăţi cognitive, emoţionale, tulburări de limbaj prin activităţi remediale, consiliere, logopedice, activităţi de încurajare a lecturii independente etc.), ateliere / activităţi tematice şi alte activităţi de tip recreativ.

Programul se poate organiza modular, pe unităţi de timp stabilite la nivelul unităţii de învăţământ în funcţie de grupul ţintă şi nevoile identificate, prin combinarea pachetelor de activităţi orientate spre dezvoltarea competenţelor transferabile.

„Şcoala după şcoală” se derulează pe grupe de elevi (maximum 12 elevi), constituite după opţiunile şi nevoile identificate. Activităţile sunt proiectate, organizate şi susţinute de cadrele didactice din învăţământul primar şi secundar, consilieri, profesori de sprijin, bibliotecari, logopezi, laboranţi, pedagogi, antrenori, mediatori şcolari, voluntari din şcoală, din instituţii şi organizaţii partenere abilitate.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Șeful din SuperLiga a anunțat în direct că el se dă la o parte dacă vine Neluțu Varga investitor. Exclusiv
Capital.ro
Ai datorii la ANAF? Cum verifici gratuit, online, situația fiscală în doar câteva minute
Playtech.ro
Ai garaj, anexă sau terasă nedeclarată? Amenzile și taxele care îi sperie pe proprietari în 2026
Adevarul
„Mi-a aruncat numărul în prăpastie”. Pățania unui turist român în Thassos: a parcat într-o zonă unde era interzis, iar un localnic i-a smuls plăcuța de înmatriculare
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Dan Șucu își vinde fotbalistul în Bundesliga pentru 1.000.000 de euro
MediaFlux
Acte urgente care trebuie la ANAF. Românii au termen până săptămâna viitoare
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România