Deputaţii au votat modificarea Codului Muncii: Amenzi de 20.000 de lei pentru patronii care angajează la „negru”

Angajatorul care primeşte la muncă persoane fără încheierea unui contract individual de muncă va fi sancţionat cu amendă de 20.000 lei pentru fiecare persoană astfel identificată, fără a depăşi valoarea cumulată de 200.000 lei, au decis, miercuri, deputaţii.
Romania TV
14 mart. 2018, 08:49
Deputaţii au votat modificarea Codului Muncii: Amenzi de 20.000 de lei pentru patronii care angajează la

Camera Deputaţilor a adoptat în acest sens, cu 177 voturi pentru, 71 împotrivă şi 6 abţineri, proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 53/2017 referitoare la Codul muncii, cu amendamente.

Potrivit textului adoptat, munca nedeclarată reprezintă: primirea la muncă a unei persoane fără încheierea contractului individual de muncă în formă scrisă, cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii; primirea la muncă a unei persoane fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii; primirea la muncă a unui salariat în perioada în care acesta are contractul individual de muncă suspendat; primirea la muncă a unui salariat în afara programului de lucru stabilit în cadrul contractelor individuale de muncă cu timp parţial.

Contractul individual de muncă se încheie în baza consimţământului părţilor, în formă scrisă, în limba română, cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii de către salariat. Obligaţia de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului.

Anterior începerii activităţii, contractul individual de muncă se înregistrează în registrul general de evidenţă a salariaţilor, care se transmite inspectoratului teritorial de muncă cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii.

Copia contractului individual de muncă se păstrează la locul de muncă pe suport de hârtie sau pe suport electronic, de către persoana desemnată de angajator în acest scop, cu respectarea prevederilor privind confidenţialitatea datelor cu caracter personal.

Angajatorul are obligaţia de a ţine la locul de muncă evidenţa orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidenţierea orelor de începere şi de sfârşit ale programului de lucru, şi de a supune controlului inspectorilor de muncă această evidenţă, ori de câte ori se solicită acest lucru.

Pentru salariaţii mobili şi salariaţii care desfăşoară munca la domiciliu, angajatorul ţine evidenţa orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat în condiţiile stabilite cu salariaţii prin acord scris, în funcţie de activitatea specifică desfăşurată de către aceştia.

Primirea la muncă a uneia sau a mai multor persoane fără încheierea unui contract individual de muncă se sancţionează cu amendă de 20.000 lei pentru fiecare persoană astfel identificată, fără a depăşi valoarea cumulată de 200.000 lei, au mai stabilit deputaţii.

De asemenea, primirea la muncă a uneia sau a mai multor persoane fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii se sancţionează cu amendă de 20.000 lei pentru fiecare persoană astfel identificată, fără a depăşi valoarea cumulată de 200.000 lei.

Primirea la muncă a unuia sau a mai multor salariaţi în perioada în care acesta/aceştia are/au contractul individual de muncă suspendat se sancţionează cu amendă de 20.000 lei pentru fiecare persoană astfel identificată, fără a depăşi valoarea cumulată de 200.000 lei. Totodată, primirea la muncă a unuia sau a mai multor salariaţi în afara programului de lucru stabilit în cadrul contractelor individuale de muncă cu timp parţial, cu amendă de 10.000 lei pentru fiecare persoană astfel identificată, fără a depăşi valoarea cumulată de 200.000 lei.

Contravenientul poate achita, în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului verbal
ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din amenda aplicată.

În cazul constatării săvârşirii uneia dintre aceste fapte, inspectorul de muncă dispune măsura sistării activităţii locului de muncă organizat, supus controlului, în condiţiile stabilite în procedura de sistare elaborată de Inspecţia Muncii şi aprobată prin ordin al ministrului Muncii.

Angajatorul poate relua activitatea numai după achitarea amenzii contravenţionale, în condiţiile legii, şi numai după ce a remediat deficienţele care au condus la sistarea activităţii. Camera Deputaţilor este for decizional.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
„După 42 de ani, Știința noastră are iarăși 7 fotbaliști la naționala României!”. Marius Mitran scrie despre dimensiunea națională a Universității Craiova
Capital.ro
Taxă autostradă. Se introduc noi reguli de la 1 iulie 2026. Cine sunt cei care trebuie să monteze obligatoriu dispozitivul TAG
Playtech.ro
Poate un avion să aterizeze în siguranță dacă are o defecțiune la trenul de aterizare?
Adevarul
„S-a poziționat într-o antiteză clară față de Germania”. Anunțul lui Siegfried Mureșan despre decizia României în controversa momentului
wowbiz.ro
Scena sfâșietoare cu soția polițistului din Piatra Neamț, ucis de propriul fiu. S-a așezat pe jos, la căpătâiul lui, împietrită de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
Valentina Pelinel, în pericol? Cristi Borcea, mărturii fără perdea: ”Le-am înșelat și le-am lăsat. Eu sunt cel mai important”
MediaFlux
Diana Șoșoacă, dialog incredibil cu Putin. Mesajul președintelui Rusiei pentru români VIDEO
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți