PROIECT. Românii ar putea da băncii CASA IPOTECATĂ pentru a scăpa de CREDIT

Un grup de 156 parlamentari au iniţiat un proiect de lege potrivit căruia atunci când o persoană fizică nu mai poate plăti un credit la bancă să poată transfera bunul ipotecat în favoarea băncii, iar datoria să se stingă, a anunţat, joi, deputatul PNL Daniel Zamfir.
Iulian Tudor
21 mai 2015, 11:09
PROIECT. Românii ar putea da băncii CASA IPOTECATĂ pentru a scăpa de CREDIT

Daniel Zamfir, unul dintre iniţiatori, a prezentat, la o conferinţă de presă, alături de avocatul Gheorghe Piperea proiectul de lege, arătând că acest proiect introduce „principiul echităţii”, din acesta având câştig şi banca şi clienţii, notează Mediafax.

„Proiectul de lege prevede că atunci când o persoană fizică nu mai poate plăti un credit la bancă, să poată transfera bunul ipotecat în favoarea băncii. Din cauza crizei, valoarea creditului ipotecat nu mai acoperă creditul, iar banca se îndreaptă şi spre alte bunuri ale persoanei respective. Acest proiect introduce principiul echităţii. Cât timp banca şi-a trimis un evaluator agreat să evalueze creditul, banca şi-a acoperit riscul creditării, iar când apare criza contractului, riscul să fie împărţit, nu e normal să suporte doar clientul„, a explicat Zamfir.

El a mai spus că şi banca are de câştigat, în urma aplicării acestui proiect, deoarece se introduce rapid în circuitul civil imobilul ipotecat şi există posibilitatea rapidă ca banca să-şi recupereze banii.

„Când o persoană fizică nu-şi mai poate plăti un credit pentru care şi-a ipotecat imobilul, anunţă banca şi apelează la un notar sau un executor judecătoresc să transfere proprietatea în favoarea băncii, iar persoana este eliberată de orice credit„, a mai spus Zamfir, explicând prevederile proiectului. El a adăugat că „toată lumea este câştigată”.

Avocatul Gheorghe Piperea, care a contribuit la elaborarea acestui proiect de lege, a arătat că s-a ţinut cont de directivele europene în domeniu. „Este o lege din domeniul protecţiei consumatorului aflat în situaţia de supraîndatorare şi se înscrie în trendul directivelor UE”, a spus Piperea.

CITEŞTE ŞI Cum arată viaţa românilor care au CREDITE LA BĂNCI

El a arătat că băncile ar beneficia în urma acestui proiect, adăugând că problema băncilor sunt creditele neperformante pe care le vând cu pierderi de 90%, iar dacă s-a aplica mecanismul preluării rapide a imobilelor ipotecate, pierderea băncilor ar fi mai mică, la 40-50%.

Piperea a mai spus că diferenţa între acest proiect de lege şi legea insolvenţei persoanei fizice este că prin acest proiect debitorul nu poartă „stigmatul de insolvent” şi, după ce dă bunul imobil băncii pentru a-şi stinge creditul, poate să-şi cumpere o altă casă, împrumutându-se în condiţiile din prezent sau să stea cu chirie.

Piperea a estimat că de aceste prevederi ar beneficia cele 950 de mii de persoane care figurează în evidenţele Biroului de Credite, dintre care 200 mii au credite cu impotecă.

„Dacă se începe cu acest declic imobiliar se deblochează piaţa imobiliară, o să înceapă să funcţioneze şi piaţa construcţiilor”, a mai spus Piperea.

Proiectul a fost depus la Camera Deputaţilor.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
„Mă întreabă dacă mă transfer la FCSB. Zi-le tu, frate!” Moment genial cu Florinel Coman și fotoreporterul Fanatik
Capital.ro
Reguli pentru românii care au închis balconul. Ce se întâmplă cu impozitul dublu și taxele majorate de 10 ori
Playtech.ro
La ce ore este curentul mai ieftin. Când ar trebui să pornești mașina de spălat pentru a plăti mai puțin
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fostul președinte de la Dinamo îl pune la punct pe Andrei Nicolescu: ”Este plin cimitirul de oameni de neînlocuit! Se ia prea mult în serios”
MediaFlux
Ministrul Muncii anunță sprijin suplimentar pentru angajații români. Se propun 12 salarii medii brute pe economie în plus
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT