Proiectul Legii privind abilitatea Guvernului de a emite ordonanţe, pus în dezbatere publică

Proiectul Legii privind abilitatea Guvernului de a emite ordonanţe în perioada vacanţei parlamentare este supus dezbaterii publice, anunţă miercuri Departamentul de Comunicare al Guvernului, citat de Agerpres.
Romania TV
30 apr. 2014, 12:02
Proiectul Legii privind abilitatea Guvernului de a emite ordonanţe, pus în dezbatere publică

Prin proiectul de lege menţionat sunt stabilite domeniile în care Guvernul va putea emite ordonanţe pe perioada vacanţei parlamentare în perioada iulie – august 2014.

‘În conformitate cu prevederile art. 115 alin. (3) din Constituţie, în proiectul de lege se prevede că ordonanţele emise de Guvern vor fi supuse spre aprobare Parlamentului, potrivit procedurii legislative, până la începutul celei de-a doua sesiuni parlamentare a anului 2014. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanţei’, potrivit expunerii de motive.

În practica parlamentară, asemenea legi de abilitare au fost adoptate, de regulă, înainte de încheierea sesiunilor parlamentare ordinare, Guvernul fiind împuternicit să emită ordonanţe pe durata vacanţei parlamentare în domenii limitativ prevăzute de actul normativ, domenii care nu fac obiectul legilor organice stabilite de art. 73 din Constituţie sau în alte domenii pentru care în Constituţie se prevede adoptarea de legi organice, se arată în documentul citat.

Proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe va fi supus spre dezbatere şi adoptare Senatului, ca primă Cameră sesizată, rolul decizional aparţinând Camerei Deputaţilor.

Actul normativ în cauză şi expunerea de motive vor putea fi consultate pe site-ul www.drp.gov.ro, precum şi la sediul Departamentului pentru Relaţia cu Parlamentul, iar propunerile şi sugestiile pot fi trimise începând cu data publicării anunţului şi până la data de 16 mai 2014.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Soacra Mirelei Vaida, declarații savuroase despre nora ei! Cum se înțelege concurenta de la Asia Express cu mama soțului
Fanatik.ro
Patron străin la CSA Steaua! Victor Pițurcă, anunț bombă în direct: “E un consorțiu imens, zeci de milioane de euro gata de investit!”
Capital.ro
Ajutoare sociale, calendar complet octombrie 2026. Când intră alocațiile, indemnizațiile și ajutorul de incluziune pentru 7 milioane de români
Playtech.ro
Greșeala pe care mulți proprietari de panouri fotovoltaice o fac toamna. Poate reduce producția de curent exact înainte de iarnă
Adevarul
Bagajul de mână, inclus în prețul biletului. Noile reguli care schimbă călătoriile cu avionul în UE
wowbiz.ro
Cățelușul Valentinei este încă dispărut. Sora tinerei face apel la oameni pentru a-l găsi: „Înainte de…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mihai și-a pierdut viața în Italia, după ce s-a izbit violent cu motocicleta de un zid
iamsport.ro
România - Suedia 0-1! Haosul continuă: încă un eșec pentru Hagi pe banca naționalei
MediaFlux
Se pregătește suspendarea lui Nicușor Dan! George Simion cere parlamentarilor PSD să semneze pentru suspendarea președintelui
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte