1 Aprilie. Cum a apărut de fapt Ziua Păcălelilor. Originea şi semnificaţia acestei manifestaţii

În fiecare an, pe 1 aprilie, oamenii din întreaga lume celebrează Ziua Internaţională a Păcălelilor.
Alina Costache
01 apr. 2021, 06:31
1 Aprilie. Cum a apărut de fapt Ziua Păcălelilor. Originea şi semnificaţia acestei manifestaţii

1 Aprilie. Cum a apărut de fapt Ziua Păcălelilor. Deşi nu este o sărbătoare oficială, pentru mulţi reprezintă momentul ideal pentru a le juca feste celor apropiaţi.

1 Aprilie. Cum a apărut de fapt Ziua Păcălelilor. Originea şi semnificaţia acestei manifestaţii

Geoffrey Chaucer, în Caterbury Tales, scria în 1329 povestea cocoşului îngâmfat Chauntecleer, care este păcălit de o vulpe. Povestea este datată “la 32 de zile după martie”, cel mai probabil referindu-se la logodna regelui Richard al II-lea cu Ana de Boemia, însă data a fost interpretată greşit, ca fiind a 32-a zi din martie, adică 1 aprilie. John Aubrey scria şi el despre “Ziua sfântă a păcălicilor”, care are loc în această zi.

O altă explicaţie pentru stabilirea Zilei Păcălelilor a fost dată de profesorul de istorie Joseph Boskin, de la universitatea din Boston. Acesta susţine că, în timpul împăratului Constantin cel Mare, un grup de bufoni au venit la curte şi i-au spus acestuia că ar putea să conducă imperiul mai bine decât el. Împăratul, amuzat, l-a lăsat pe unul dintre ei să fie împărat pentru o zi, iar acesta a dat un edict prin care a stabilit ca o zi pe an sa fie dedicată Zilei Păcălelilor.

Ziua păcălelelor, legată de schimbarea calendarului
Înlocuirea vechiului calendar cu cel nou a creat multe confuzii. Unii oameni nu au putut să se adapteze acestei schimbări, iar din acest motiv au fost numiţi “prostănacii lui Aprilie”.

Una dintre ipoteze spune că originea zilei de 1 aprilie are strânsă legătură cu schimbarea calendarului iulian cu cel gregorian. În vechiul calendar, ziua Anului Nou era sărbătorită pe data de 1 aprilie, în loc de 1 ianuarie.

După schimbarea calendarului gregorian, în 1582, în timpul lui Carol al IX-lea, oamenii au avut iniţial probleme de a se obişnui cu sărbătorirea noului an la 1 ianuarie. Cei care sărbătoreau Anul Nou la 1 aprilie au fost numiţi “nebuni de aprilie”. Pe măsura trecerii timpului, felicitările trimise pentru Anul Nou la această dată au început să fie considerate farse, fiind însoţite adeseori de cadouri haioase.

Citeşte şi: 1 Aprilie – Ziua Păcalelilor. Obiceiuri şi tradiții. Ce trebuie să facă românii în această zi ca să nu aibă ghinion tot anul
 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
„Mă întreabă dacă mă transfer la FCSB. Zi-le tu, frate!” Moment genial cu Florinel Coman și fotoreporterul Fanatik
Capital.ro
România, printre țările cu cea mai scumpă energie electrică din Europa. Prețul a ajuns la aproape 400 de euro/MWh
Playtech.ro
La ce ore este curentul mai ieftin. Când ar trebui să pornești mașina de spălat pentru a plăti mai puțin
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fostul președinte de la Dinamo îl pune la punct pe Andrei Nicolescu: ”Este plin cimitirul de oameni de neînlocuit! Se ia prea mult în serios”
MediaFlux
Criză în energie. A fost oprită producția de energie nucleară
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT