15.000 de euro de la stat, pentru fiecare român care îndeplinește următoarele condiții. Family Start 2022-2023

Tinerii din România vor putea beneficia de credite în valoare de până la 75.000 de lei (peste 15.300 de euro), garantate de stat, prin programul Family Start. 
Filip Stan
07 nov. 2022, 17:00
15.000 de euro de la stat, pentru fiecare român care îndeplinește următoarele condiții. Family Start 2022-2023

Banii oferiți de guvern vor putea fi utilizați pentru acoperirea cheltuielilor de nuntă, pentru spitalizare, în cazul nașterilor sau pentru cei care au copii la creșă, grădiniță sau școală. De asemenea, fondurile ar putea fi folosite și pentru diverse activități extrașcolare, dar în anumite condiții.

Fondurile oferite vor fi acoperite de stat în proporție de 80%, în baza OUG 95/2022.

 

Cine sunt persoanele eligibile pentru programul Family Start

 

Iată care sunt criteriile de eligibilitate pentru programul Family Start:

– sunt persoane fizice cu domiciliul în România;

– sunt persoane fizice cu vârsta cuprinsă între 18 ani împliniți și până la 45 de ani neîmpliniți care își întemeiază o familie și/ sau care formează deja o familie și care au împreună salarii nete lunare de până la maximum 7.500 de lei;

– completează o declarație pe propria răspundere prin care declară că nu au accesat și nu vor accesa un alt credit în cadrul programului de la un alt finanțator;

– au calitatea de împrumutat în raport cu finanțatorul;

– se încadrează în normele interne de creditare ale finanțatorului.

Cei ce vor să obțină banii vor trebui să se adreseze băncilor înscrise în programul Family Start.

 

Care sunt cheltuielile eligibile pentru programul Family Start

 

Banii vor putea fi utilizați pentru:

– acoperirea costurilor ce decurg din evenimente care conduc la obținerea statutului de soț și soție, precum cununia religioasă, cununia civilă sau ceremonia cu prilejul căsătoriei, dar nu mai mult de 20.000 lei; solicitarea plății se face în termen de maximum 90 de zile de la data la care a avut loc evenimentul;

– plata cheltuielilor cu spitalizarea în cazul nașterilor;

– plata cheltuielilor cu creșa, grădinița, școala, programele „Școala după școală”, precum și a taxelor pentru cursuri extrașcolare: cursuri de limbi străine, cursuri sportive, robotică și programare, artă – pentru tinerii părinți căsătoriți;

– plata avansului pentru achiziția de către tinerii căsătoriți a unor autoturisme familiale noi, numai pentru cele de șapte persoane/ locuri, precum și achiziția de autoturisme adaptate pentru persoanele cu dizabilități;

– plata cheltuielilor aferente taxelor de studii, inclusiv licență, master, doctorat, precum și a celor aferente cărților de specialitate și rechizitelor – pentru tinerii căsătoriți;

– plata cheltuielilor aferente publicării cărților sau a studiilor de specialitate, inclusiv a celor editate în formate accesibile persoanelor cu dizabilități – pentru tinerii căsătoriți;

– plata taxelor de participare la manifestări științifice și concursuri, precum și a cheltuielilor de transport pentru deplasări;

– achiziționarea de calculatoare, laptopuri, imprimante, aplicații informatice de specialitate, inclusiv a celor având încorporate tehnologii de acces pentru persoanele cu dizabilități;

– plata chiriei, în limita a maximum 300 euro/ lună, la cursul Băncii Naționale a României din ziua plății;

– plata unei părți/ avansului pentru achiziția unei locuințe;

– acoperirea costului serviciilor dentare și al intervențiilor chirurgicale;

– investigații medicale complexe recomandate de medici în cazul studenților care se confruntă cu probleme de sănătate, prin stabilirea unui plafon de plată/ decontare până la 10.000 de lei.

Creditul se poate acorda o singură dată, pentru o perioadă de maximum zece ani, inclusiv perioada de grație, se mai arată în ghidul programului guvernamental.

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Un manelist celebru a murit! Colegii de breaslă i-au adus un ultim omagiu
Fanatik.ro
Gabi Mureșan, dat în judecată după ce și-a mărit salariul de primar. Decizia instanței a venit cu puțin timp înainte să moară
Capital.ro
Veste tristă în lumea filmului. S-a stins unul dintre cele mai cunoscute nume ale cinematografiei. Sam Neill învinsese cancerul cu doar câteva luni înainte
Playtech.ro
Inflația scade, dar prețurile rămân mari. Ce înseamnă rata de 10,4% pentru buzunarul românilor și cât mai costă coșul de cumpărături
Adevarul
Ziua în care armata română a salvat Rusia de la dezastru: Momentul critic în care oamenii țarului au înghițit în sec și au cerut ajutor
wowbiz.ro
A fost făcută publică cauza morții lui Gabi Mureșan! Cum au reușit pompierii să găsească trupul regretatului fotbalist
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Un bărbat și-a pierdut viața după ce autoturismul pe care îl conducea a fost acroșat de un tren, în județul Suceava
iamsport.ro
Un milionar român, noul acționar al unei echipe importante din SuperLiga: ”E foarte potent financiar”
MediaFlux
Horoscop 13 iulie. Ghinion pentru unii, surprize uriașe pentru alții. Ziua în care destinul schimbă regulile jocului
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?