15.000 de pelerini s-au închinat la moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou

Înghesuială la Catedrala Patriarhală din centrul Capitalei. 15.000 de oameni s-au închinat la moaştele Sfântului Dumitru. Pelerinajul continuă aproape toată săptămâna, iar preoţii aşteaptă peste 150.000 de pelerini să vină la Patriarhie.
Gabriela Buruian
25 oct. 2011, 12:47
15.000 de pelerini s-au închinat la moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou

Mii de credinciosi au aşteptat ore în şir, în frig, ca să se închine la Sfintele moaşte. Special pentru sărbătoarea Sf Dimitrie cel Nou, au fost aduse moaştele Sf. Andrei din Grecia. Peste 150.000 de pelerini din toată ţara sunt aşteptaţi să se închine la moaşte până vineri.

„Arhiepiscopia Bucureştilor şi parohiile oferă hrană rece, iar 18 biserici din apropiere sunt deschise pentru a oferi prilej să se odihnească. În cele două săli de sport de la Colegiul Eminescu şi Ion Creangă au fost pregătite locuri de cazare, acolo sunt paturi, pentru cei veniţi din ţară”, a declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Constantin Stoica.

Credincioşii îl sărbătoresc miercuri pe Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir, iar joi pe sfântul Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştiului.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Valerie Lungu și Alex Gîlcă, scrisori emoționante la Asia Express. Ce declarații de dragoste și-au făcut după ce au fost despărțiți
Fanatik.ro
Câte bilete s-au vândut la Universitatea Craiova – Egnatia! Dezinteres neașteptat
Capital.ro
Prețuri carburanți marți, 3 noiembrie. Cât costă benzina și motorina în marile orașe din România. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Cum verifici pensia privată Pilonul II. Unde vezi fondul la care ești înscris și suma acumulată
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT