15 lucruri sexuale pe care să le faci înainte să mori

Oricine are regrete, pentru că nu a riscat să facă un anumit lucru la momentul potrivit, pe urmă nu a mai avut ocazia să încerce şi a doua oară, în orice domeniu personal, în special cel intim. Aşa că îţi propun câteva lucruri pe care ai putea să le încerci, înainte de sfârşitul vieţii, indiferent de vârsta pe care o ai.
Romania TV
04 nov. 2013, 16:59
15 lucruri sexuale pe care să le faci înainte să mori

Să te săruţi cu o altă femeie

Poate te gândeşti că ar fi vorba de o experienţă pe care o ai când eşti la început de drum, în adolescenţă, şi te poţi săruta în voie doar ca să vezi „cum este”. Ei bine, poţi încerca acest lucru oricând şi cu oricine, însă trebuie să fii şi tu, şi partenera, deschise pentru un sărut.

Să faci sex la telefon

Lasă ruşinea deoparte şi sună-ţi iubitul într-o seară când se află departe de tine şi sunteţi amândoi în intimitatea dormitoarelor voastre. Şi apoi încercaţi să faceţi sex la telefon. Poate nu iese din prima, dar există destule ocazii.

Să foloseşti o jucărie sexuală

Acestea sunt din ce în ce mai populare, aşa că poţi găsi în orice sex-shop una care să ţi se potrivească şi să aibă un preţ accesibil. Sau o poţi comanda pe Internet, dacă eşti jenată să intri într-un astfel de loc.

Să ai o aventură de-o noapte

Însă dacă faci asta să ai grijă de tine: să te protejezi, să nu mergi cu orice bărbat dacă ai băut prea multe băuturi alcoolice şi să îţi anunţi prietena cea mai bună încotro te duci.

Să faci sex într-un loc public

Ai grijă ce loc public găsiţi în care să vă ascundeţi, astfel încât să nu vă găsească şi poliţia, pentru că vă puteţi trezi cu amenzi cel puţin usturătoare, dacă nu mai grav.

Citeşte mai multe pe  Unica.ro

DailyBusiness
Palatul Parlamentului, fără apă timp de 3 zile. Lucrări urgente la rețeaua internă
Spynews
Iubita lui Mario Fresh și-a etalat silueta de invidiat! Cât de bine arată Miruna în costum de baie
Fanatik.ro
Schimbarea suferită de cea mai frumoasă sportivă din lume. Decizia luată la 6 ani de la retragere
Capital.ro
Proprietarii de apartamente și garsoniere, taxați în plus. Se va achita mai mult la întreținere: Administratorii nu vor avea alternative
Playtech.ro
Pedepse mai dure pentru şoferii care nu plătesc parcarea! Noutăţile din 2026 pentru proprietarii de maşini
Adevarul
Unul dintre fiii lui Ramzan Kadîrov este, la vârstă de 9 ani, proprietarul unei vile în valoare de 10 milioane de dolari
wowbiz.ro
Cătălin Crișan a ajuns de nerecunoscut, la doi ani după problemele de sănătate! Imaginile care i-au șocat pe fanii artistului: „Eu nu cred că e…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Teo Trandafir a dormit în același pat cu Julio Iglesias! Prezentatoarea a dezvăluit totul în platoul „Follow us”. Cum a reacționat Ilinca Vandici
iamsport.ro
Fostul finanțator din Liga 1, convins că deja a fost decisă campioana: ”Acolo merge trofeul! Praful și pulberea se aleg”
MediaFlux
Ministrul Muncii anunță bani în plus la pensie. Cum se vor da banii românilor în 2026
stirilekanald.ro
VIDEO Emil Gânj, căutat de FBI! Primul indiciu cu privire la locul în care se ascunde de peste 6 luni
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend