15 migranţi, găsiţi de poliţiştii lângă un pasaj din Timişoara, la care se fac lucrări de modernizare

Poliţiştii locali din Timişoara au depistat 15 migranţi, între care şase copii, care se adăposteau lângă un pasaj din oraş la care se fac lucrări de modernizare. Până în prezent, peste două sute de migranţi au fost descoperiţi în diferite locuri din oraş de către poliţiştii locali.
Romania TV
17 oct. 2017, 10:24
15 migranţi, găsiţi de poliţiştii lângă un pasaj din Timişoara, la care se fac lucrări de modernizare

Potrivit unui comunicat de presă, de marţi, al Poliţiei Locale Timişoara, poliţiştii locali aflaţi în patrulare au depistat, pe strada Circumvalaţiunii, în zona pasajului Jiul, aflat în lucrări de modernizare, un număr de 15 migranţi.

„Este vorba despre nouă adulţi şi şase minori, aceştia din urmă cu vârste cuprinse între 2 şi 8 ani, toţi din Irak. Unul singur dintre ei a putut comunica datele celor depistaţi, fiind vorbitor de limba engleză şi declarând că ar fi venit din Serbia în România. Cum nu aveau documente asupra lor, poliţiştii locali i-au predat poliţiştilor de la Secţia 4 pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei”, se arată în comunicat.

Numărul migranţilor depistaţi numai de poliţiştii locali pe străzile oraşului adăpostindu-se în parcuri, sub poduri, pe malul râului Bega ori în clădiri degradate a trecut de 200 până în prezent.

Acestora li se mai adaugă alte câteva sute de migranţi, depistaţi de IPJ Timiş, în municipiu.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
La 9 ani, Tiago, fiul lui Adrian Mutu, are două „joburi” și a strâns deja 5.000 de lei: „Îl învăț să investească”
Capital.ro
ANAF poate bloca banii din conturile românilor! Ce sume poate lua Fiscul și ce venituri sunt protejate de poprire
Playtech.ro
Ce calorifere trebuie aerisite primele într-o casă. Ordinea care te ajută să elimini aerul din instalație
Adevarul
Pensionarul care și-a investit economiile de 140.000 de euro într-o cameră de hotel de lux. La 69 de ani, lucrează ca șofer: „A fost un coșmar”
wowbiz.ro
Imagini neașteptate cu Iulia Vântur și Salman Khan! Cei doi au fost surprinși în timpul unui ritual sacru și au stârnit reacții în rândul fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nicolas, un băiețel român de aproape doi ani, și-a pierdut viața după ce a fost izbit de o dubă. Tragedia a avut loc sub privirile tatălui și a fratelui mai mare
iamsport.ro
Cvadruplul campion al României a spus motivul pentru care a ales-o pe Steaua în detrimentul lui Dinamo
MediaFlux
Anunțul momentului pentru 9,6 milioane de români! Veste privind pensiile de la ASF. Creștere de aproape 40%
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte