18 apeluri pentru alungarea urşilor în judeţul Harghita, în minivacanţa de Rusalii. O ursoaică a intrat în garajul primarului de la Băile Tuşnad

Jandarmii şi poliţiştii harghiteni au fost solicitaţi, în minivacanţa de Rusalii, de 18 ori pentru alungarea urşilor a căror prezenţă a fost semnalată în Băile Tuşnad, Miercurea Ciuc, Voşlăbeni, Sicasău şi Izvoru Mureşului, o ursoaică cu trei pui intrând inclusiv în garajul primarului din Băile Tuşnad, unde a produs stricăciuni.
George Russo
22 iun. 2021, 11:53
18 apeluri pentru alungarea urşilor în judeţul Harghita, în minivacanţa de Rusalii. O ursoaică a intrat în garajul primarului de la Băile Tuşnad

Potrivit Biroului de Presă al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Harghita, cele 18 apeluri la numărul de urgenţă 112 au fost înregistrate de sâmbătă până marţi, cele mai multe semnalând prezenţa urşilor în Băile Tuşnad.

Sursa citată a arătat că sâmbătă au fost înregistrate opt apeluri pentru îndepărtarea urşilor din apropierea zonelor locuite, cinci dintre ele fiind din Băile Tuşnad, iar celelalte trei din Voşlăbeni, Şicasău, respectiv Miercurea Ciuc.

Dacă la Voşlăbeni ursul nu a mai fost găsit de poliţiştii sosiţi la faţa locului, la Şicasău o echipă mixtă formată din jandarm şi poliţist a alungat un urs din apropierea unei case, iar la Miercurea Ciuc ursul ajuns în zona cartierului Şumuleu a fost îndepărtat înspre pădure.

Au urmat alte cinci apeluri făcute din Băile Tuşnad, în toate cazurile fiind semnalată prezenţa unor urşi pe străzile din localitate. De fiecare dată echipajele de jandarmerie care au ajuns la scurt timp la faţa locului au îndepărtat urşii din proximitatea zonelor locuite.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, după miezul nopţii, o femeie din Băile Tuşnad a sunat la 112 şi a anunţat că o ursoaică cu pui se află în bucătăria unei pensiuni din staţiune. Un echipaj de jandarmerie a ajuns în scurt timp şi a îndepărtat ursoaica şi puii acesteia în pădure. În jurul orei 4,00 a fost primit un nou apel, care semnala prezenţa ursoiacei în aceeaşi incintă şi de această dată fiind scoasă în afară clădirii şi alungată. Din cele relatate de către apelanţi, al doilea apel fiind făcut de către un bărbat, urşii se aflau în căutare de hrană, provocând pagube materiale.

Ultimul apel de duminică a fost făcut de către un bărbat, care semnala prezenţa unui urs tot în Băile Tuşnad, dar animalul sălbatic nu a mai fost găsit acolo de către echipajul de jandarmi.

În cursul zilei de luni s-au primit şase apeluri, cinci din Băile Tuşnad şi unul din Izvoru Mureşului. Biroul de Presă al IJJ Harghita a precizat că primele cinci apeluri au fost făcute din diferite zone ale staţiunii Băile Tuşnad, fiind necesară intervenţia efectivă a echipajelor de jandarmerie în trei cazuri. Într-un singur caz, un urs a încercat să intre într-un local din staţiune, în celelalte situaţii urşii fiind pe străzi în căutare de hrană. De fiecare dată, animalele au fost alungate în pădure.

Ultimul apel de luni a fost făcut aproape de miezul nopţii, din Izvoru Mureşului, şi semnala prezenţa unui urs în apropierea unei case, dar echipajul de poliţie nu a găsit ursul acolo.

Cel de al 18-lea apel a fost făcut marţi, 22 iunie, la ora 0,11, din Băile Tuşnad şi a fost efectuat de către o femeie care solicita sprijin pentru a ajunge la locul de cazare, pe stradă fiind prezent un urs de mari dimensiuni. Patrula de jandarmerie a condus în siguranţă grupul de turişti la locul de cazare şi a alungat ursul în pădure.

În toate cazurile, patrulele au mai rămas în zonă pentru o perioadă, pentru a se asigura că pericolul nu mai este iminent şi au fost anunţate autorităţile cu atribuţii în acest domeniu, mai precizează sursa citată.

În noaptea de luni spre marţi, o ursoaică cu trei pui a intrat şi în garajul primarului din Băile Tuşnad, Butyka Zsolt, producând stricăciuni.

Sursa foto: Butyka Zsolt

Primarul a declarat, pentru Agerpres, că ursoaica a venit la zece metri de casă, după cum se vede pe imaginile camerelor de supraveghere, după care s-a dus la garaj, a spart uşa de termopan şi a căutat de mâncare.

„A fost şi în faţa casei, la zece metri de uşa de intrare, dar cred că s-a speriat de ceva şi s-a întors la garaj. A încercat să intre prin perete, adică a rupt până la cărămidă şi nu a putut, apoi a spart uşa de termopan, a intrat şi distrus tot ce a găsit: piper, boia, palincă, zarzavat. În garaj aveam provizii şi a încercat să deschidă şi congelatorul, a rupt clanţa, se văd urme pe el, dar nu a reuşit să deschidă (…) Trebuie să fac curat, a spart tot”, a spus Butyka Zsolt.

 

Acesta a precizat că nu a auzit zgomote produse de prezenţa ursoaicei în timpul nopţii, ci doar dimineaţă a văzut stricăciunile şi imaginile de pe camerele de supraveghere.

Sursa foto: Butyka Zsolt

Potrivit lui Butyka Zsolt, se fac în continuare demersuri pentru relocarea ursoaicei, care a intrat până acum în aproximativ 35 de case, pensiuni sau localuri din Băile Tuşnad.

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna, a declarat, luni seara, că propunerea de ordonanţă de urgenţă ce vizează intervenţia imediată în cazul urşilor care vin în zonele locuite va fi discutată în coaliţia de guvernare şi a punctat că obligaţia ministerului este să apere cetăţenii.

„Obligaţia noastră, nu doar rolul, obligaţia noastră, a ministerului, este să apărăm cetăţenii, în primul rând şi, din acest punct de vedere, este absolut necesară o intervenţie imediată, rapidă, promptă, în cazurile de pericol. Vom face această propunere la nivelul Guvernului, propunerea va fi discutată inclusiv în coaliţie. Am avut astăzi mai multe discuţii cu domnul viceprim-ministru Kelemen (Kelemen Hunor-nr), dânsul va susţine această discuţie în coaliţie şi mâine (marţi – n.red.), ne vom întâlni şi cu alte organizaţiile nonguvernamentale pentru a discuta această propunere”, a declarat Tanczos Barna în localitatea Sândominic, după discuţia avută pe această temă cu primarii din zonă şi cu reprezentanţii asociaţiilor de vânătoare şi ai asociaţiilor fermierilor., potrivit Agerpres.

Ministrul Mediului a subliniat importanţa prevenţiei atacurilor, pe lângă intervenţia imediată, în cazul urşilor care vin în localităţi şi a ţinut să precizeze că în niciun caz nu va fi vorba de vânătoare de trofee, aşa cum se vehiculează.

Citeşte şi: Adriana Bahmuţeanu, dezlănţuită la adresa lui Iohannis: „Mai iese cu cizme de fiţe să planteze un copăcel. Nu-l interesează de poporul român”

DailyBusiness
Daniel David NU crede profesorii că vor boicota activitatea didactică! „Ce vor să facă?”
Spynews
Tily Niculae, cu ochii în lacrimi! Un singur mesaj, primit într-o perioadă delicată, a făcut-o să plângă | FOTO
Bzi.ro
Eclipsa de lună schimbă viața zodiilor. Racii, Scorpionii și Vărsătorii, cele mai afectate semne astrale
Fanatik.ro
Răsturnare totală de situație despre cuplul celebru din fotbal care s-ar fi despărțit. Lamine Yamal a spulberat orice îndoială cu o simplă imagine
Capital.ro
Călin Georgescu a luat decizia. A trimis o cerere de prelungire a suspendării pe 27 august
Playtech.ro
Răcire bruscă a vremii! Vine toamna pe nepregătite, ANM anunţă potop
Adevarul
Propagandista înfocată a lui Putin, Margarita Simonian, diagnosticată cu o boală extrem de gravă
wowbiz.ro
ULTIMĂ ORĂ! Un bărbat a tras cu arma pe terasa unui restaurant! Peste 6 victime până în acest moment! Atacatorul nu a fost prins! Primele detalii despre ucigaș și incident
Economica.net
Anunţ-bombă de la Petrom. E jale
Prosport.ro
FOTO. Maria Sharapova şi-a înnebunit fanii cu apariția în costum de baie
kanald.ro
Cine sunt Cristi și Adelin, tinerii care au murit în accidentul din Budeasa! Cei doi aveau niște cariere strălucite în față
Cancan.ro
Surpriză! Ce a apărut la liceul în care Carmen Iohannis este profesoară. Ce gest a făcut soția lui Klaus Iohannis pentru elevii ei
iamsport.ro
Elena Udrea, acuzații extrem de grave: ”CFR Cluj mereu a fost susținută de Burleanu și FRF! Neluțu Varga e o interfață a domnului Coldea”
MediaFlux
Probleme la pensii. Ministrul Muncii anunță măsuri de ultimă oră
stirilekanald.ro
Edith, adolescenta din București dispărută de 7 zile, a fost găsită. Unde se afla fata de 14 ani
substantial.ro
12 simptome ale accidentului vascular cerebral pe care toată lumea ar trebui să le cunoască