20 de familii nevoiaşe au acum energie electrică, cu sprijinul ENGIE

Viața a 20 de familii care nu aveau energie electrică s-a îmbunătățit. Acestea beneficiază acum de energie electrică, pe care și-o produc singure, fără costuri asociate, cu ajutorul soarelui.
Filip Stan
01 nov. 2021, 09:24
20 de familii nevoiaşe au acum energie electrică, cu sprijinul ENGIE

Printr-un parteneriat între ENGIE Romania și asociația Micul Geniu, au fost instalate panouri fotovoltaice pentru 20 de familii aflate în sărăcie extremă și care utilizau până acum pentru iluminat petrol lampant. Panourile fotovoltaice, instalate pe locuințe sau pe sol, vor produce energie electrică verde necesară pentru consum.

Familiile ajutate sunt majoritar monoparentale, cu copii înscriși într-o formă de învățământ. Mai ales în  această perioadă, în care învățământul online prevalează, accesul la energie condiționează accesul la educație. Una dintre familiile selectate care au acum energie electrică verde este familia Vulpe. Emil își crește singur cele trei fetițe, după ce mama lor i-a părăsit în urmă cu un an. Fetițele merg la școala din localitate, cea mai mare are 8 ani și este în clasa I, iar surorile sale mai mici sunt în clasa 0, respectiv la grădiniță. Cea mai mare dorință a lui Emil este ca fetițele sale să fie sănătoase și să poată să învețe, pentru a avea șansa la un viitor mai bun.

400 de copii, aflați în grija SOS Satele Copiilor, vor avea parte de un viitor mai bun, cu sprijinul ENGIE Romania
Prin acest proiect, ENGIE Romania își reconfirmă angajamentul față de necesitatea educației pentru viitor și față de implementarea de soluții de energie verde, prietenoase cu mediul înconjurător și sustenabile. ENGIE Romania a investit, din 2005 până în prezent, 1.650.000 euro în proiecte ce promovează soluții sustenabile, derulate în parteneriat cu mai multe ONG-uri, iar angajaţii săi au dedicat aproximativ 1.000 de ore de voluntariat în sprijinul a aproximativ 70.000 de beneficiari.

Engie Romania

Citeşte şi

Avertismentul analiştilor: „Europa se va confrunta cu o iarnă foarte dificilă”. „Problema nici măcar nu a început încă”. Se anunţă mari scumpiri

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Căutări intensificate în Bacău pentru găsirea minorei Neculcia Andreea Elena. Polițiștii au mobilizat noi forțe și un elicopter
Fanatik.ro
Prima decizie a lui Mihai Rotaru după KuPS – Craiova 1-1: ce se va întâmpla cu Coelho. Exclusiv
Capital.ro
Caniculă într-o parte a țării, vijelii în alta. Harta fenomenelor meteo anunțate de meteorologi
Playtech.ro
Avertisment pentru turiști: cele cinci escrocherii cu taxiuri care îți pot goli portofelul în vacanță
Adevarul
„Taxa de turist” sau prețul normal al vacanței? „Nu vă obligă nimeni să cumpărați. Prețurile astea există pentru că cineva le plătește”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Șapte persoane și-au pierdut viața după ce un adolescent a deschis focul într-o școală din Thailanda. Și-ar fi împușcat bunicii și mai mulți profesori
iamsport.ro
Foto-șoc! După 8 operații la piciorul stâng, s-a afișat în costum de baie. Cum arată după ce medicii au vrut să-i amputeze piciorul
MediaFlux
Sărbătoare în calendar, Sfânta Teodora de la Sihla. Rugăciunea specială care se spune în această zi
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România