650 de lei în plus pentru fiecare bunic. De când s-ar putea plătit indemnizaţia de nepot

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 vine în ajutorul pensionarilor din țară. Proiectul prin care bunicii ar urma să primească ceva în plus afost adoptat tacit de Senat şi se află în comisiile de specialitate din camera Deputaţilor.
Romania TV
03 mart. 2020, 05:49
650 de lei în plus pentru fiecare bunic. De când s-ar putea plătit indemnizaţia de nepot

Potrivit unui proiect legislativ care a trecut tacit de senatori, pensionarii care au grijă de nepoții lor ar putea primi de la stat o indemnizație pentru creșterea și îngrijirea micuților. Ajutorul financiar va fi primit de bunici dacă părinții copilului decid să renunțe la concediul de creștere a micuțului și să revină mai devreme în câmpul muncii.

Proiectul legislativ care prevede această măsură a trecut tacit de oficiali, urmând ca aceștia să constate acest lucru în cadrul ședinței de astăzi. Pentru a se putea aplica, documentul are nevoie și de adoptare de către Camera Deputaților și de publicare în Monitorul Oficial. Deocamdată, a primit aviz favorabil de la două dintre cele cinci comisii de specialitate ale Camerei Deputaţilor

Mai exact, dacă proiectul va ajunge să se aplice, oricare dintre bătrânii care au grijă de nepoții naturali ori adoptați vor putea primi o indemnizație de creștere în valoare de 650 de lei, numai dacă părinții care se află în concediul de creștere renunță la dreptul lor și revin la muncă.

INDEMNIZAŢIA DE NEPOT se acordă de anul viitor. În ce condiţii se acordă

După cum stabilește Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010, părinții aflați în concediul pentru creșterea copilului, ce vor să se întoarcă la serviciu mai repede, pot ceva ”acordarea unui stimulent de inserție”. Așadar, dacă părinții vor renunța la concediul de creștere, bunicii vor primi acea indemnizație de 650 de lei. În aceste condiții, părinți vor primi stimulent de inserție, în vreme ce bunicii vor primi indemnizație de creștere.

Pentru a putea solicita indemnizația pentru creșterea nepoților, bunicii vor trebui să locuiască în România împreună cu nepoții pentru care o cer, să se ocupe efectiv de creșterea și îngrijirea acestora și să aibă acordul părinților celor mici.

Cererile pentru indemnizația destinată creșterii nepoților se vor putea depune la primăria din orașul de domiciliu și vor fi însoțite, pe lângă actul de identitate al solicitantului și certificatul de naștere al copilului pentru care se solicită dreptul, de acte doveditoare ale calității de bunic al copilului respectiv și de acordul scris al părinților.

Pensionare anticipată. Cum poţi să ieşi la pensie mai devreme dacă eşti femeie. Schimbări în LEGEA PENSIILOR

Dreptul la indemnizația pentru creșterea nepoților va înceta atunci când beneficiarul este condamnat la închisoare, a decedat, nu mai îndeplinește condițiile inițiale (de exemplu, nu mai locuiește în România) sau atunci când, timp de trei luni consecutive, nu ridică mandatele poștale.

Acesta nu este singurul proiect ce propune măsuri destinate să-i sprijine pe cei implicați în creșterea și îngrijirea copiilor. De exemplu, tot în luna septembrie a fost înregistrată la Parlament o propunere legislativă care ar putea da posibilitatea părinților de a cere până la 710 lei pentru angajarea unei bone care să stea cu copilul până la trei ani.

DailyBusiness
Ministrul Energiei convoacă Comandamentul Energetic Național, pe fondul vremii severe și al avariilor din rețea
Spynews
Ce diferență de vârstă este între Vanessa și Bogdan de la Ploiești. Detaliul pe care mulți l-au ignorat până acum
Fanatik.ro
„Nenorocitule!”. Giovanni Becali, la un pas de bătaie cu cel mai bogat om din Spania. Un internațional român, cauza scandalului
Capital.ro
EXCLUSIV Gelu Voican Voiculescu, dezvăluiri noi despre execuția soților Ceaușescu. Ion Iliescu a redactat cu mâna lui: A omis multe
Playtech.ro
Pensii mai mari în 2026, în Austria. La cât ajung veniturile bătrânilor anul acesta
Adevarul
Generalii Europei avertizează: continentul trebuie să se pregătească pentru război
wowbiz.ro
Imagini care frâng inima, la peste 7 luni de la moartea Teodorei Marcu. Cum apare fiica ei în primul story postat de Alex după tragedie
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
România s-a cutremurat din nou. Ce magnitudine a avut seismul și în ce zonă s-a produs
iamsport.ro
Ordinul lui Nicolae Ceaușescu i-a ruinat viitorul românului care a fost ”cel mai bun din lume”: ”L-am iubit enorm! I-au luat pașaportul și l-au dat jos din avion”
MediaFlux
Informare meteo ANM până marți, 13 ianuarie: Vreme deosebit de rece, ger, ninsori și vânt! Cod galben în mai multe zone din țară HARTĂ
stirilekanald.ro
Anunț foarte important pentru români!
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend