România a semnat, la 4 aprilie 1877, Convenţia cu Rusia, în contextul prefigurării conflictului din Balcani. Potrivit documentului, trupele ruseşti erau lăsate să treacă pe teritoriul României, respectându-se integritatea teritorială a ţării. Rusia a considerat însă că România nu era un stat independent şi că semnăturile ei internaţionale nu aveau valoare juridică. Astfel, acestea au trecut Prutul înainte de aprobarea de către Parlament a Convenţiei. La 6/18 aprilie, România s-a mobilizat. Trupele otomane au început bombardarea localităţilor româneşti de pe malul Dunării la 21 aprilie/8 mai, artileria română a răspuns a doua zi atacului, bombardând Vidinul şi Turtucaia. România a intrat astfel în stare de război cu turcii.

În aceste noi împrejurări, opinia publică şi presa românească au cerut guvernului proclamarea de urgenţă a independenţei ţării. La 29 aprilie/11 mai, Adunarea Deputaţilor a dezbătut în şedinţă publică situaţia creată, adoptând o moţiune prin care s-a declarat starea de război cu Imperiul Otoman. La 30 aprilie/12 mai, Senatul a votat o moţiune asemănătoare.

Alte Articole

Clipe de coșmar trăite de Ramona Olaru în Egipt! Și-a pierdut ...

Calendar ortodox 25 aprilie 2024. Sfântul Cuvios Vasile de la ...

Praful saharian a acoperit România. Imagini cu maşini acoperite ...

La 9/21 mai 1877, a avut loc sesiunea extraordinară a Adunării Deputaţilor, care a proclamat Independenţa de Stat a României. În faţa Adunării, ministrul afacerilor străine, Mihail Kogălniceanu a declarat: „În stare de rezbel, cu legăturile rupte, ce suntem? Suntem independenţi; suntem naţiune de sine stătătoare (…) Aşadar domnilor deputaţi, nu am cea mai mică îndoială şi frică de a declara în faţa Reprezentanţei Naţionale că noi suntem o naţiune liberă şi independentă”, potrivit lucrării ”Istoria României în date” (Editura Enciclopedică, 2003).

După discurs, Adunarea Deputaţilor a votat o moţiune, cu 79 de voturi pentru şi 2 abţineri, prin care lua act că „rezbelul între România şi Turcia, cu ruperea legăturilor noastre cu Poarta şi independenţa absolută a României au primit consacrarea lor oficială”. În aceeaşi zi, şi Senatul a adoptat o moţiune cu un conţinut identic. Tributul datorat Porţii (914.000 lei) a fost anulat şi trecut în contul cheltuielilor pentru armată.

La 10/22 mai 1877 au avut loc, la Bucureşti, o serie de festivităţi prilejuite de proclamarea Independenţei României. Acestea au fost deschise prin 21 de lovituri de tun şi a fost oficiat un Te Deum, la care au asistat domnitorul Carol I, primul ministru, I.C. Brătianu, miniştri, deputaţi, senatori, membrii înaltului cler, înalţi magistraţi ai ţării.

În aceeaşi zi, Carol I a instituit prima decoraţie românească – Ordinul Naţional ”Steaua României”, în vederea recompensării serviciilor militare şi civile deosebite aduse statului român.

Deşi Independenţa României a fost proclamată în Parlament de Mihail Kogălniceanu, a fost necesar ca neatârnarea să fie cucerită pe câmpul de luptă. Într-o telegramă trimisă la 19 iulie 1877, marele duce Nicolae solicita domnitorului Carol asistenţă militară. Trupele române au trecut Dunărea numai după ce comandamentul rus a acceptat condiţiile domnitorului Carol ca armata română să aibă propria bază de operaţii şi comandă separată. În urma unei întrevederi între Carol I, Alexandru al II-lea şi marele duce Nicolae, prinţul român a primit comanda trupelor de la Plevna, avându-l ca şef de stat major pe generalul rus Pavel D. Zotov, notează volumul ”O istorie sinceră a poporului român” (Florin Constantiniu, Editura Univers Enciclopedic, 2008).

La 30 august/ 11 septembrie 1877, trupele române au cucerit reduta Griviţa, la 9/21 septembrie pe cea de la Rahova, la 9 noiembrie 1877, la 28 noiembrie/10 decembrie, Opanez. După capitularea Plevnei, centrul de greutate al acţiunilor militare româneşti s-a deplasat spre Vidin, fiind cucerit Smârdanul (12/24 ianuarie 1878). La scurt timp după ce artileria română a început bombardarea Vidinului, au fost demarate negocierile ruso-turce, încheiate prin armistiţiul de la San Stefano (19 februarie/3 martie 1878), la care România nu a fost acceptată. Rusia a anexat cele trei judeţe din sudul Basarabiei, Cahul, Bolgrad şi Ismail în schimbul Dobrogei, care revenea României. Astfel, convenţia care prevedea respectarea integrităţii teritoriale a României nu a fost respectată, eforturile diplomaţiei române de a împiedica acest rapt au rămas fără niciun rezultat.

Între România şi Rusia s-a creat o stare de tensiune, Alexandru al II-lea ameninţând cu dezarmarea armatei române. Carol I i-a răspuns că ”armata care s-a luptat la Plevna sub ochii împăratului şi ai Alteţei Sale Imperiale va putea fi zdrobită, dar nu va reuşi nimeni niciodată să o dezarmeze”. Carol I a părăsit Bucureştiul, ameninţat cu ocuparea, şi armata română a ocupat un dispozitiv pe linia Calafat, Craiova, Slatina, Piteşti, Târgovişte pentru a face faţă trupelor ruse.

O eventuală confruntare a fost înlăturată, Marile Puteri convocând un Congres de pace la Berlin, în iunie-iulie 1878, la care a participat şi o delegaţie a României, reprezentată de I.C. Brătianu şi Mihail Kogălniceanu. A fost recunoscută independenţa României, dar acest lucru a fost condiţionat, printre altele, de acceptarea cedării sudului Basarabiei către Rusia, România urmând să primească Delta Dunării, Dobrogea şi Insula Şerpilor, potrivit lucrării ”O istorie a românilor” (Ion Bulei, Editura Meronia, 2007).

După obţinerea şi recunoaşterea independenţei, Parlamentul a proclamat România regat la 14/26 martie 1881. Alteţă regală din 1878, când Consiliul de Miniştri de la 9/21 septembrie a hotărât acest lucru, domnitorul Carol I a fost încoronat rege al României la 10/22 mai 1881. Actul a coincis cu împlinirea a 15 ani de domnie. Coroana regelui a fost confecţionată din oţelul unui tun capturat la Plevna în 1877, iar cea a reginei a fost realizată din aur.