Petrom şi Rompetrol scoase de la tranzacţionare pe BVB până la decizia Consiliului Concurenţei

Acţiunile companiilor OMV Petrom şi Rompetrol Rafinare au fost suspendate marţi de la tranzacţionare la Bursa de Valori Bucureşti  până la prezentarea raportului Consiliului Concurenţei privind piaţa carburanţilor, informează Agerpres.
Romania TV
10 ian. 2012, 09:18
Petrom şi Rompetrol scoase de la tranzacţionare pe BVB până la decizia Consiliului Concurenţei

Potrivit site-ului Bursei de Valori Bucureşti, acţiunile Petrom şi Rompetrol au fost supendate în baza unui articol din Codul Bursei, care prevede menţinerea unei pieţe ordonate şi asigurarea accesului egal la informaţie pentru investitori.

Consiliul Concurenţei organizează, marţi, la ora 13.00, o conferinţă de presă în care va prezenta concluziile investigaţiei pe piaţa carburanţilor.

Preşedintele autorităţii naţionale de concurenţă, Bogdan Chiriţoiu, a arătat, în 5 ianuarie, că raportul de investigaţie privind o posibilă înţelegere pe piaţa comercializării carburanţilor nu recomandă aplicarea amenzii maxime, de 10% din cifra de afaceri totală, pe anul anterior sancţionării. Potrivit acestuia, însă, plenul Consiliului poate lua o altă decizie.

Anul trecut, o investigaţie mai veche derulată de Consiliul Concurenţei pe piaţa comercializării carburanţilor a fost disjunsă în două investigaţii distincte. Investigaţia finalizată se referă la o posibilă înţelegere între companiile active pe piaţa comercializării carburanţilor privind retragerea de pe piaţă a sortimentului de benzină Eco Premium.

În a doua parte a lunii decembrie, echipa de investigaţie a prezentat raportul, iar avocaţii companiilor şi-au susţinut punctul lor de vedere.

În legătură cu cealaltă componentă a investigaţiei declanşată cu mai mult de şase ani în urmă, preşedintele autorităţii de concurenţă a afirmat că ‘partea care priveşte preţurile este amplă, priveşte ani de zile de fapte care trebuie analizate’, iar autorităţile încearcă să o finalizeze cât de curând posibil

DailyBusiness
Erdogan amenință Israelul cu intervenția: Tensiunile dintre Ankara și Ierusalim escaladează
Spynews
Scandal uriaș în showbiz! Fiica unei cântărețe din România ar fi fost jefuită de rude în Anglia. A intervenit poliția
Fanatik.ro
Cu ce echipă ține, de fapt, Traian Băsescu! Fostul președinte anunță cine este Steaua – FCSB sau CSA – și îl face praf pe Peter Magyar: „Este o copie aproape fidelă a lui Viktor Orban, un suveranist în sufletul lui”
Capital.ro
Pierderi de mii de lei în conturile de pensii. 8,5 milioane de participanți au fost afectați. Ce s-a întâmplat în martie
Playtech.ro
Când ajung banii pe cardurile educaționale. Mii de elevi așteaptă suma de 500 de lei
Adevarul
„România este una dintre prăzile cele mai facile pentru Putin”. De ce debarcarea lui Orban nu aduce liniște la București
wowbiz.ro
Lângă cine a apărut Codruța Filip după ce Valentin Sanfira și-a refăcut viața sentimentală. Fotografiile au stârnit reacții în rândul fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 47 de ani și-a pierdut viața pe loc după ce mașina pe care o conducea s-a ciocnit violent de un autobuz, în Bistrița. Alte două persoane au ajuns la spital
iamsport.ro
BOMBĂ! Rapid i-a găsit deja înlocuitor lui Gâlcă: un antrenor din SuperLiga! ”Am auzit că au semnat contractul”. Cât costă rezilierea înțelegerii actualului tehnician
MediaFlux
PAPARAZZI Șeful ITM București, Costel Grojdea, vine zilnic la instituție cu un Lamborghini Urus de 300.000 de euro FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Reacția Rusiei după ce Viktor Orban a pierdut alegerile: "Peste patru luni..."
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj