Un avion Alitalia a avut un incident la aterizarea pe un aeroport din Roma

Un avion Airbus al Alitalia care venea de la Madrid a avut un incident la aterizare care nu s-a soldat cu răniţi, duminică seară, pe aeroportul Roma-Fiumicino, a anunţat presa italiană, citând surse aeroportuare, transmite AFP, potrivit Mediafax.
Romania TV
30 sept. 2013, 06:05
Un avion Alitalia a avut un incident la aterizarea pe un aeroport din Roma

Avionul Airbus A320 a suferit o avarie la trenul de aterizare şi a fost nevoit să aterizeze la ora locală 20:40 (21:40, ora României) pe o parte fără a ieşi de pe pistă, a transmis agenţia de presă ANSA.

Niciunul dintre cei 151 de pasageri aflaţi la bord nu a fost rănit, a precizat ulterior presa italiană.

Pilotul a reuşit să oprească aparatul înainte ca acesta să iasă de pe pistă.

În timpul unei furtuni, avionul a încercat de mai multe ori o manevră de aterizare, fără reuşită.

Ulterior s-a hotărât să se acopere pista cu spumă pentru a face aterizarea mai uşoară. Pompierii au participat la operaţiune.

Agenţia naţională italiană pentru securitate aeriană a deschis o anchetă pentru a determina cauzele exacte ale avariei.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Șeful din SuperLiga a anunțat în direct că el se dă la o parte dacă vine Neluțu Varga investitor. Exclusiv
Capital.ro
Românii care lucrează în Germania, afectați de o nouă regulă: pot primi mai puțini bani la salariu fără să fie anunțați
Playtech.ro
Ai garaj, anexă sau terasă nedeclarată? Amenzile și taxele care îi sperie pe proprietari în 2026
Adevarul
„Mi-a aruncat numărul în prăpastie”. Pățania unui turist român în Thassos: a parcat într-o zonă unde era interzis, iar un localnic i-a smuls plăcuța de înmatriculare
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Dan Șucu își vinde fotbalistul în Bundesliga pentru 1.000.000 de euro
MediaFlux
Acte urgente care trebuie la ANAF. Românii au termen până săptămâna viitoare
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat