Naufragiul de la Lampedusa este o „ruşine”, afirmă Papa Francisc. 130 de persoane şi-au pierdut viaţa

Papa Francisc a calificat drept o "ruşine", joi, la Vatican, naufragiul în urma căruia au murit cel puţin 93 de imigranţi africani şi i-a îndemnat pe credincioşi să se roage pentru ei şi pentru "toţi refugiaţii" din lume, relatează AFP, potrivit Mediafax.
Romania TV
03 oct. 2013, 12:51
Naufragiul de la Lampedusa este o

La sfârşitul discursului său, în care a vorbit despre enciclica Pacem in Terris (1963) a Papei Ioan al XXIII-lea şi despre provocările cu care pacea se confruntă în prezent, Francisc a adăugat: „nu pot să nu evoc numeroasele victime ale acestui naufragiu. Cuvântul care-mi vine în minte este «ruşinea». Aceasta este o ruşine”. Discursul Papei a fost întrerupt de aplauzele membrilor Consiliului Pontifical pentru Justiţie şi Pace, în frunte cu cardinalul ghanez Peter Turkson.

„Să ne rugăm lui Dumnezeu pentru cei care şi-au pierdut viaţa, bărbaţi, femei, copii! Să ne rugăm lui Dumnezeu pentru familiile lor şi pentru toţi refugiaţii (…). Numai o colaborare strânsă ne poate permite să evităm astfel de tragedii”, a adăugat el.

După câteva ore de la naufragiu, Papa scris în nouă limbi pe contul său de Twitter: „Să ne rugăm lui Dumnezeu pentru victimele naufragiului tragic din largul (insulei) Lampedusa”.

Cel puţin 130 de imigranţi au murit în naufragiul produs joi în largul Insulei italiene Lampedusa, iar alte sute de persoane sunt date dispărute, conform unui nou bilanţ transmis de autorităţile italiene, relatează AFP.Potrivit autorităţilor, la bordul navei care plecase din Libia se aflau între 450 şi 500 de imigranţi, fiind salvaţi doar 150.

În total, până acum au fost recuperate 130 de cadavre din jurul epavei navei. Epava se află la adâncimea de 40 de metri.

Premierul Italiei, Enrico Letta, a anunţat doliu naţional în cursul zilei de vineri.

O navă care transporta aproximativ 500 de persoane, originare din Cornul Africii, a naufragiat joi dimineaţa, în apropiere de Lampedusa (Sicilia), soldându-se cu cel puţin 93 de morţi.

Papa Francisc a efectuat, la 8 iulie, o vizită pe insula Lampedusa, cea mai apropiată de coastele Africii, pentru a denunţa „globalizarea indiferenţei”, din cauza căreia suferă, în primul rând, imigranţii clandestini, care pleacă în ţări mai bogate în cautarea unor noi mijloace de existenţă şi pentru o viaţă mai bună.

De asemenea, el a denunţat liberalismul care creează „cultura risipei’, marginalizându-i şi lăsându-i să moară pe cei mai slabi şi mai săraci.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Derby-uri care îți taie răsuflarea: de la vacarmul din Belgrad la atmosfera mitică a Superclasico
Capital.ro
Fabricile NATO de armament, vulnerabile în caz de război. Lecția pe care Europa trebuie să o învețe de la Ucraina
Playtech.ro
Vinzi lucrurile din casă pe OLX sau Vinted? De la ce punct poate deveni activitatea ta una care interesează ANAF
Adevarul
Cât poți economisi dacă îți schimbi furnizorul de energie: diferențe de până la 90 de lei pe lună la curent și 380 de lei la gaze
wowbiz.ro
Iancu Sterp, dezvăluiri despre accidentul în care era să își piardă viața alături de frații săi: „Era să murim atunci”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Uluitor! Ion Țiriac a vorbit despre românul care 'a făcut tot ce există astăzi în Statele Unite': 'Mi-a fost coleg de școală'
MediaFlux
Ce înseamnă, de fapt, acest semn rutier. Mulți șoferi nu știu ce să facă atunci când îl văd în trafic
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte