Ramona Mănescu: Nu aş vrea să vorbesc despre un eşec al privatizării CFR Marfă

Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, a declarat, vineri, la Constanţa, că termenul de privatizare a CFR Marfă, care expiră luni, nu poate fi extins, adăugând că nu ar vrea să vorbească acum despre un eşec al privatizării societăţii.
Iulian Tudor
11 oct. 2013, 14:29
Ramona Mănescu: Nu aş vrea să vorbesc despre un eşec al privatizării CFR Marfă

Ramona Mănescu a declarat că s-a consultat cu premierul Victor Ponta asupra privatizării CFR Marfă şi a spus că speră ca banii să intre luni în conturi, potrivit Mediafax.

„Nu ştiu dacă se va întârzia privatizarea CFR Marfă. Există un singur termen, până luni, când trebuie să intre banii în cont. (…) Sper ca termenul să fie respectat. O să aflăm luni cum se finalizează. Și eu, şi premierul vrem ca statul să ia cea mai bună decizie, legală, juridic fundamentată bine. Indiferent care va fi aceea, trebuie să fie fundamentată juridic bine pentru că statul nu-şi poate permite să piardă”, a declarat Ramona Mănescu.

Ea a mai precizat că termenul pentru privatizarea CFR Marfă nu poate fi extins, dar crede că ambele părţi şi-au respectat obligaţiile.

„Termenul nu poate fi extins. (…) Ministerul Transporturilor şi-a respectat toate obligaţiile, aşa cum şi domnul Gruia Stoica sunt convinsă că şi-a respectat obligaţiile. Eu nu vreau să acuz pe nimeni deocamdată”, a spus Ramona Mănescu.

Despre un eventual eşec al privatizării CFR Marfă, ministrul Transporturilor a spus că nu crede că se poate vorbi despre un eşec atâta timp cât ambele părţi şi-au îndeplinit obligaţiile.

„Nu aş vrea să vorbesc despre un eşec. Dacă în momentul de faţă ştim că ambele părţi şi-au îndeplinit obligaţiile, au făcut demersurile necesare, nu putem vorbi de o vină a cuiva. Este foarte posibil ca acele condiţii suspensive de care vorbea şi domnul Gruia Stoica să nu fi fost îndeplinite nu din vina părţilor, ci din cauze independente de voinţa lor. Spre exemplu, GFR-ul a depus o notificare către Consiliul Concurenţei. Sigur este incompletă, dar au depus-o. Doar că nu se poate aştepta nimeni ca Consiliul Concurenţei să dea o decizie în termenul stabilit de contract, care este 13 octombrie. Deci, independent de ceea ce a făcut deja GFR-ul, nu putea fi îndeplinită condiţia suspensivă în termenii prevăzuţi de HG şi de contract”, a mai spus Ramona Mănescu.

Joi, ministrul Ramona Mănescu declara că termenul limită de plată de către cumpărător a sumei de 170 milioane euro pentru preluarea a 51% din acţiunile CFR Marfă rămâne 14 octombrie, dată după care Ministerul Transporturilor va anunţa cum va fi finalizată procedura de privatizare.

Hotărârea de Guvern privind privatizarea transportatorului feroviar de marfă a fost publicată pe 14 august în Monitorul Oficial, termenul de finalizare a transferului de proprietate fiind stabilit la 60 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a actului normativ, respectiv 13 octombrie.

Gruia Stoica, proprietarul GFR, afirmă că „nu are nicio treabă” cu hotărârea de guvern prin care data limită pentru finalizarea privatizării CFR Marfă a fost fixată pentru 13 octombrie şi va analiza varianta de a-şi recupera cel puţin costurile avute până acum dacă Transporturile nu obţin amânarea.

GFR a virat, joi, 90,4 milioane de lei (aproximativ 20 milioane de euro) într-un cont escrow deschis la Banca Transilvania, suma reprezentând 10% din preţul de cumpărare a 51% din acţiunile CFR Marfă deţinute de stat, condiţie prealabilă pentru finalizarea procesului de privatizare. Anterior, GFR a depus o garanţie de 10 milioane euro pentru participarea la privatizare.

VEZI ŞI Gruia Stoica mai are patru zile la dispoziţie pentru a plăti 170 de milioane de euro pentru CFR Marfă

Luni, preşedintele Traian Băsescu a declarat că orice om care priveşte la modul în care se desfăşoară procesul de privatizare a CFR Marfă poate considera ca mai devreme sau mai târziu acesta va face obiectul unei anchete.

DailyBusiness
Cluj: Aproximativ 1.700 de posturi ar putea fi reduse în administrațiile locale
Spynews
Oana Ciocan nu-l mai vrea pe Jador în viața ei? Mesaj cu subînțeles: „Am renunțat...”
Fanatik.ro
Ce se întâmplă, de fapt, la Academia lui Gică Hagi. Secretul „Regelui” a fost dezvăluit: “Cel mai bun mereu
Capital.ro
Bani înainte de Paște pentru pensionari. Vor primi între 600 și 1.000 de lei. Florin Manole: Sunt 2,8 milioane de pensionari vizați
Playtech.ro
Două ţări europene caută muncitori pentru sezonul estival. Se dau salarii de 3.000 de euro, mesele şi cazarea fiind incluse
Adevarul
Destinația surpriză unde poți face o vacanță de o săptămână cu mai puțin de 300 de euro: atrage tot mai mulți turiști
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Unde a ajuns mama biologică a Măriucăi, fetița adoptată de Luminița Anghel. Dezvăluiri controversate făcute de David Pușcaș: „Cerșește la Unirii”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un copil de 10 ani și-a pierdut viața în Prahova, după ce mașina familiei s-a izbit violent de un TIR plin cu paleți
iamsport.ro
Incredibil! Ce i-a spus MM Stoica lui Gigi Becali după prima săptămână a lui Mirel Rădoi la FCSB: ”Gata, la revedere!”
MediaFlux
Donald Trump amenință statele NATO care nu îl ajută: „Laşi, ne vom aduce aminte!”
stirilekanald.ro
S-a dat lege! Miercuri e zi liberă!
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj