Incidente la moaştele Sfintei Paraschiva. Peste 500 de pelerini au picat din picioare VIDEO

Aproape 30.000 de oameni din toată ţara, dar şi din străinătate, se află duminică dimineaţă la Iaşi pentru a se închina la moaştele Sfintei Parascheva. Peste 500 dintre pelerini au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Iulian Tudor
13 oct. 2013, 07:10
Incidente la moaştele Sfintei Paraschiva. Peste 500 de pelerini au picat din picioare VIDEO

Pelerinii sunt epuizaţi după ore în şir de stat în picioare pentru a atinge moaştele Sfintei Parascheva. Peste 500 dintre ei au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce li s-a făcut rău, informează România TV.

„În total, au fost 530 de intervenţii medicale. Sunt oameni care au stat peste zece ore la coadă, iar pe fondul oboselii şi a alimentaţiei necorespunzătore au acuzat probleme de sănătate. Mare parte dintre aceştia au primit îngrijiri în zona Mitropoliei, unde se află un punct de prim-ajutor, dar au fost şi persoane care au fost transportate la spital pentru investigaţii suplimentare”, a precizat Marius Ţăranu de la Gruparea Mobilă de Jandarmi Bacău pentru Mediafax.

Pentru a le uşura aşteptarea, autorităţile din Iaşi au împărţit pelerinilor ceai şi mâncare caldă. Foarte mulţi pelerini au dormit sâmbătă noapte în biserică pentru că nu au mai găsit camere libere sau pentru că nu şi-au permis o cameră la hotel.

Vineri, în prima zi a pelerinajului, o femeie de 61 de ani care stătea la rând a murit la spital după ce i s-a făcut rău în zona Catedralei, ea acuzând probleme cardiace.

CITEŞTE ŞI Pelerinaj cu ghinion. Accident rutier cu un microbuz care se întorcea de la moaştele Sfintei Parascheva VIDEO

Peste 1.200 de poliţişti şi jandarmi asigură ordinea publică în perioada pelerinajului religios de la Iaşi, unde sunt aşteptaţi peste 250.000 de pelerini din întreaga ţară.

Cel mai important moment al pelerinajului de la Iaşi va avea loc luni, când este programată Sfânta Liturghie. Slujba se va desfăşura în faţa Catedralei Mitropolitane, pe pietonalul Ştefan cel Mare, şi nu în curtea instuţiei, ca în anii trecuţi. La slujbă va asista şi premierul Victor Ponta, a anunţat primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita.


DailyBusiness
Guvernul va declara situație de criză pe piața carburanților și urmează să adopte măsuri pentru protejarea economiei și populației
Spynews
Alertă medicală în România! Trei copii sunt suspecți de malarie după ce au călătorit în Africa
Fanatik.ro
Jandarm, condamnat cu suspendare pentru că a bătut un bărbat până i-a rupt splina. Din 9 polițiști prezenți, nimeni nu a văzut nimic
Capital.ro
A murit actrița din Superman. A fost una dintre cele mai mari și iubite actrițe. Ultima ei dorință
Playtech.ro
Ce riști dacă lucrezi ca PFA, dar ești tratat ca angajat. Situațiile care te pot costa bani
Adevarul
Fost agent CIA: „Vom înțelege răspunsul Iranului după doliul de 40 de zile de la martiriul lui Khamenei”
wowbiz.ro
Elena Gheorghe a anunțat despărțirea în lacrimi! Artista trece prin momente dificile: „Astăzi ne luăm rămas-bun”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Daniela Ciucă, o asistentă din Vaslui, s-a stins din viață la scurt timp după ce a ieșit din tura de noapte
iamsport.ro
MM Stoica l-a amenințat pe Gigi Becali că pleacă de la FCSB dacă îl transferă pe jucătorul care a făcut videochat cu un alt bărbat: ”Râde lumea de noi!”
MediaFlux
Motivul ascuns al lui Donald Trump. Secretul din spatele războiului din Iran
stirilekanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj