Senatorii au amânat vacantarea postului de senator al lui Antonie Solomon

Senatorii au amânat, marţi, decizia privind constatarea încetării mandatului de senator al lui Antonie Solomon (PPDD), condamnat la închisoare, şi vacantarea postului, după ce au constatat că şi senatoarea PC Cristiana Anghel reprezintă colegiul din Dolj în care acesta a fost ales, informează Mediafax.
Romania TV
15 oct. 2013, 18:52
Senatorii au amânat vacantarea postului de senator al lui Antonie Solomon

Senatul ar fi trebuit să constate marţi încetarea mandatului de senator deţinut de Antonie Solomon, condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu executare pentru luare de mită şi fals intelectual, şi vacantarea postului acestuia.

Înainte de vot, senatorul PSD Şerban Nicolae a avertizat că Senatul se află în faţa unei „probleme juridice interesante” ca urmare a efectului legii privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor.

Astfel, el a explicat că în Colegiul 1 din Circumscripţia electorală 17 Dolj unde ar urma să fie vacantat postul de senator şi să se organizeze noi alegeri a fost aleasă, prin votul dat de alegători, senatoarea PC Cristiana Anghel. El a menţionat că Antonie Solomon a ajuns să obţină un mandat de senator în acest colegiu, din partea PPDD, doar în urma colectării voturilor obţinute la nivel naţional.

Acesta a subliniat că senatorii pot, astfel, să decidă numai încetarea mandatului de senator al lui Solomon şi vacantarea postului de senator din colegiul în care acesta a fost ales.

În urma voturilor senatorilor, proiectul de hotărâre privindu-l pe Solomon a fost retrimis la Comisia juridică, pentru ca senatorii jurişti să îşi spună punctul de vedere privind această situaţie.

Decizia a fost luată cu 54 de voturi „pentru”, 36 voturi „împotrivă” şi două „abţineri”.

În data de 8 octombrie, senatorii din Comisia juridică au luat act de sentinţa penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Secţia I Penală, privind condamnarea definitivă a lui Antonie Solomon.

În sesizarea primită de conducerea Senatului din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se precizează că, prin sentinţa penală 701 din 11 iulie, definitivă prin decizia penală 178/20.09.2013, s-a dispus, în baza articolului 254 din Codul penal, condamnarea lui Antonie Solomon la trei ani de închisoare şi trei ani interzicerea unor drepturi.

În baza articolului 289 din Codul penal, Antonie Solomon a mai primit şi o altă condamnare la un an de închisoare, dispunându-se însă ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea – trei ani de închisoare şi trei ani de interzicere a unor drepturi.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat definitiv, în data de 20 septembrie, pe Antonie Solomon, fost primar al Craiovei, la trei ani de închisoare cu executare pentru luare de mită şi fals intelectual.

 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi detalii în cazul româncei găsite moartă în lada patului, în Italia. Fiul ei de 6 ani, posibil martor-cheie în anchetă
Fanatik.ro
David Popovici la 100 m liber, calificări și semifinale LIVE la CE de natație Paris 2026. Program serii, ora la care intră în bazin și cine transmite la TV
Capital.ro
Piața imobiliară a continuat să crească în marile orașe din România. Apartamentele sunt în medie cu 6% mai scumpe decât anul trecut
Playtech.ro
Câți bani a strâns un român din ambalajele SGR în doar câteva luni. Metodele prin care clienții spun că își dublează suma
Adevarul
Poliția i-a confiscat Ferrari-ul de 3,7 milioane de lire sterline la o jumătate de oră după ce s-a urcat la volan
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Este stare de urgență în Columbia, după cutremurul de 7,4 pe Richter! Cel puţin 132 de persoane s-au stins şi 570 au fost rănite
iamsport.ro
Trauma care i-a schimbat viața fratelui lui Radu Drăgușin: ”Un om barbar. Nu concepeam așa ceva!”
MediaFlux
Putin a fugit din Moscova. Președintele Rusiei se teme tot mai mult de Zelenski
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat