Şoferul din Bistriţa, care a provocat moartea a două persoane strivite de buşteni, cercetat în libertate

Şoferul de 20 de ani, care a produs, marţi, accidentul în urma căruia doi bărbaţi din Tureac au murit striviţi de buştenii care s-au răsturnat din camionul pe care îl conducea, va fi cercetat în stare de libertate, dar are interdicţia de a părăsi ţara, informează Agerpres.
Romania TV
16 oct. 2013, 13:46
Şoferul din Bistriţa, care a provocat moartea a două persoane strivite de buşteni, cercetat în libertate

Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistriţa a decis, miercuri, ca tânărul să fie cercetat în stare de libertate, însă are interdicţie de a părăsi ţara în următoarele 29 de zile.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud, Antonela Pop, a declarat că tânărul a fost reţinut marţi seara, pentru 24 de ore, de către poliţişti, iar în cursul zilei de miercuri a fost prezentat procurorilor cu propunere de arestare preventivă pentru ucidere din culpă şi conducerea unui autovehicul cu permis necorespunzător.

Poliţiştii bistriţeni au stabilit că şoferul, în vârstă de 20 de ani, deşi avea doar permis pentru categoria B, a condus camionul încărcat cu buşteni şi, într-o curbă la stânga, pe DN 17, nu a adaptat viteza la carosabilul umed, ceea ce a făcut ca remorca să intre în balans, iar buştenii să cadă peste o staţie de autobuz, accidentând mortal un tânăr de 24 ani şi un bărbat de 66 ani.

De asemenea, oamenii legii au deschis un al doilea dosar penal în cazul accidentului provocat marţi, fiind vizat un bărbat de 43 de ani, care ar fi trebuit să conducă camionul. Potrivit informaţiilor furnizate AGERPRES de către purtătorul de cuvânt al IPJ Bistriţa-Năsăud, bărbatul în cauză, care avea permis de conducere pentru categoria C, se afla în probe la firma care a exploatat masa lemnoasă şi ar fi trebuit să transporte lemnele aduse din pădure. Acesta i-a încredinţat, însă, autovehiculul tânărului de 20 de ani, care avea permis de conducere categoria B, obţinut în anul 2011.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
O bătrână a izbucnit în plâns, după ce Poliția Locală i-a împrăștiat fructele și legumele pe trotuar, în Sectorul 1. Imagini revoltătoare
Fanatik.ro
Este convins că Gigi Becali poate da până la 500.000 de euro fără bonusuri pe înlocuitorul lui Daniel Bîrligea: „E mai tehnic decât el”
Capital.ro
Se trece la poprirea conturilor bancare. Măsura îi vizează atât pe cetățeni, cât și firmele. Cine sunt cei vizați
Playtech.ro
Când este următoarea eclipsă care se vede din România. Cât avem de așteptat după fenomenul din 28 august
Adevarul
Sfârșit de vară cu delicii demențiale în bucătărie. Trei rețete românești de final de sezon care te fac „să lingi cratița și pe dosul afumat”
wowbiz.ro
Motorina se ieftinește din nou în România! Acciza scade la 25% în perioada 1-15 septembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Jurnalista Brîndușa Armanca s-a stins din viață la 72 de ani. A format generații de ziariști
iamsport.ro
Clubul din SuperLiga a confirmat interesul pentru fotbalistul Rapidului: ”Este una dintre opțiuni”
MediaFlux
Anunț pentru seniori privind deciziile de pensionare! Legea s-a schimbat din 19 august
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat