Angela Merkel vrea să-şi convingă adversarii social-democraţi să formeze un Guvern comun

Cancelarul german Angela Merkel a reluat joi discuţiile dificile cu adversarii social-democraţi pentru a-i convinge să formeze un Guvern comun, singura sa opţiune, în pofida unei victorii consistente în alegerile legislative.
Romania TV
17 oct. 2013, 17:07
Angela Merkel vrea să-şi convingă adversarii social-democraţi să formeze un Guvern comun

Conservatorii şi social-democraţii germani au reluat discuţiile privind formarea unui Guvern comun. „Ne aşteptăm în continuare la discuţii la fel de intense asupra problemelor de fond”, a declarat secretara generală a Partidului Social-Democrat (SPD), Andrea Nahles, înaintea reuniunii de joi cu conservatorii.

Reuniunea între cele două formaţiuni politice, a treia în două săptămâni, a început la ora locală 13.00 (14.00, ora României). Miza reuniunii este de a purta discuţii în vederea lansării, în mod oficial, a negocierilor de formare a coaliţiei.

Merkel, care îl va primi în cursul serii pe preşedintele Consiliului European Herman Van Rompuy, va consacra reuniunii cu SPD doar şase ore. „Este posibil ca discuţiile să continue vineri”, nota joi cotidianul Frankfurter Allgemeine Zeitung, citat de Mediafax.

Un subiect asupra căruia există divergenţe între cele două părţi îl constituie introducerea salariului minim generalizat.

În timpul campaniei electorale, social-democraţii au pledat pentru fixarea orei de muncă la 8,50 de euro în toată ţara, în timp ce conservatorii vor o plată diferenţiată, negociată cu partenerii sociali din diverse domenii şi din regiuni.

O primă deschidere în acest dosar a apărut joi. În cotidianul Munich Süddeutsche Zeitung, Horst Seehofer, preşedintele Uniunii Creştin-Sociale (CSU), partidul-frate al Uniunii Creştin-Democrate (CDU), s-a declarat pregătit să accepte un salariu minim, însă a cerut ca SPD să renunţe la planul său de creştere a impozitelor.

Citeşte şi Presa europeană salută triumful lui Merkel şi se întreabă cum va arăta viitoarea coaliţie

Social-democraţii se află într-un context favorabil de a purta negocieri cu conservatorii, după ce Angela Merkel a întrerupt miercuri discuţiile cu ecologiştii. „Ora SPD-ului a sunat”, aprecia cotidianul regional Thüringische Landeszeitung.

Conservatorii, care au câştigat alegerile legislative din 22 septembrie, cu 41,5% dintre voturi, în faţa SPD (25,7%), sunt obligaţi să găsească un aliat pentru a guverna, din cauza faptului că nu au obţinut majoritatea abolută şi au rămas fără partenerul de coaliţie, partidul liberal FDP, care nu a reuşit să depăşească pragul electoral.

Conservatorii şi social-democraţii au guvenat deja împreună în două rânduri, în perioada 1966-1969, apoi între 2005 şi 2009, în timpul primului mandat al cancelarului Angela Merkel.

Citeşte şi Lucrul pe care un bărbat trebuie să îl aibă pentru a o seduce pe Angela Merkel

În cazul în care cele două părţi vor decide să formeze o alianţă, conservatorii vor organiza duminică o convenţie de 200 de delegaţi care va trebui să dea undă verde în acest sens, în timp ce social-democraţii au anunţat un referendum în rândul membrilor săi, după eventuale negocieri de coaliţie.

Totodată, Verzii nu au renunţat definitiv la negocieri, declarându-se dispuşi să reia dialogul în cazul eşuării discuţiilor între CDU-CSU şi SPD.

DailyBusiness
Ministerul Energiei convoacă un comandament de urgență. Sistemul Energetic Național, monitorizat în plin val de caniculă
Spynews
Este oficial! Când începe Insula Iubirii - Reuniuni la Antena 1
Fanatik.ro
SuperLiga pe caniculă? Avertisment meteo de la specialişti pentru fotbalişti: „Risc maxim să jucaţi la ora 17 la peste 40 de grade!”
Capital.ro
Elena Udrea atacă blocajul politic: „Bolojan nu vrea să plece de la Guvern!!!Tot aud inepția asta!”Fostul ministru avertizează asupra unei crize politice și economice
Playtech.ro
Cât va ajunge Euro până la finalul lui 2026. Previziunile economiștilor pentru curs, inflație și prețuri
Adevarul
Țara care dă bani proprietarilor de mașini diesel în loc să le interzică. Combustibilul care înlocuiește motorina clasică
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Peste 1.300 de decese au avut loc în Europa, din cauza caniculei, dintre care 1.000 în Franța. Avertismentul făcut de OMS
iamsport.ro
Renovatio, ultimatum pentru Andrei Nicolescu! De ce depinde soarta președintelui lui Dinamo
MediaFlux
Tribunalul București a demontat, pas cu pas, planul Primăriei S1 de a executa Romprest. Motivarea hotărârii instanței: Abuz de drept cu privire la cererile de intervenție în cascadă
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?