Predoiu: Trenul PDL nu poate fi oprit în prima haltă ca să discuţi de fuziune. Va veni şi rândul fuziunii

Prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu a declarat, vineri după-amiază, la Iaşi, că "trenul PDL nu poate fi oprit în prima haltă ca să discuţi de fuziune", pentru că pierzi timp în reconstrucţia partidului, potrivit Mediafax. El a ţinut să adauge că unificarea dreptei se poate discuta doar după ce PDL va creşte.
Filip Stan
25 oct. 2013, 17:39
Predoiu: Trenul PDL nu poate fi oprit în prima haltă ca să discuţi de fuziune. Va veni şi rândul fuziunii

Cătălin Predoiu a mai afirmat că în urmă cu câteva luni, PDL era cotat la 14 la sută, iar acum a ajuns la 19 la sută, cu perspective de a creşte spre 25 la sută în preajma alegerilor europarlamentare.

„Unii cer să ne oprim acum din drum ca să facem fuziuni. Toate se fac la timpul lor. Trebuie să creştem, alţi colegi să crească, şi unificarea să se facă în cel mai bun moment. Ar fi o greşeală să oprim PDL din drum”, a declarat Predoiu în faţa celor 200 de democrat-liberali, prezenţi la reuniune.

El a adăugat „că 19 la sută ale PDL plus trei la sută cât au alţii nu fac neapărat 22 la sută, ci pot să facă şi 16”.

„Am crescut în ultimele luni pentru că am făcut opoziţie la USL. Dacă oprim acum ce am făcut în cinci luni şi facem fuziune nu se va mai ocupa nimeni de construcţia PDL. Se va vorbi doar de cine vine şef. Trenul PDL are o anumită viteză. Nu-l opreşti în prima haltă ca să ataşezi ceva. Eventual opreşti într-o staţie mare, când poţi ataşa alte vagoane sau chiar o locomotivă”, a spus Cătălin Predoiu.

Un membru PDL din sală a replicat că dacă trenului PDL i se ataşează în spate o locomotivă, în cazul unei viteze mari, trenul respectiv deraiează.

„Deocamdată, vedem că ceea ce vrem să ataşăm e un vagon de trei la sută. Când va fi locomotivă ne va lua şi din mers”, a spus Cătălin Predoiu.

La rândul său, Gheorghe Falcă a afirmat că unificarea dreptei treabuie realizată în primăvară, în jurul partidului cel mai mare.

El a adăugat că prima dată trebuie unificat partidul, apoi unificată şi dreapta, referindu-se la unele fricţiuni existente în cadrul PDL.

Cătălin Predoiu, Gheorghe Falcă şi Simona Creţu au participat, vineri după-amiază, la Iaşi, la prezentarea candidaturilor pentru prezidenţialele din 2014, la întrunirea desfăşurată la sediul Direcţiei Agricole din Iaşi participând aproximativ 200 de membri PDL din judeţ.

La dezbaterea de la Iaşi, care a durat aproape două ore, a fost prezent şi secretarul general al PDL, Gheorghe Flutur.

Peste 30.000 de membri ai PDL din judeţele regiunii de nord-est sunt aşteptaţi, sâmbătă, între orele 9.00-17.00, în 41 de secţii de votare din cele şase judeţe ale regiunii, să voteze candidatul partidului pentru funcţia de preşedinte al României.

 

VEZI SI:

Pedeliştii moldoveni votează sâmbătă pentru candidatul partidului la alegerile prezidenţiale

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Primă la înfrângere! Premieră mondială în fotbalul românesc. Fanatik dezvăluie un caz halucinant: explicații și amenințări. „Mă ocup de tine!” Exclusiv
Capital.ro
Când trebuie montate anvelopele de iarnă? Șoferii riscă amenzi de până la 4.325 de lei
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT