Un vehicul a intrat în mulţime în piaţa Tiananmen, din China: Cinci morţi şi 38 de răniţi VIDEO

Un vehicul a intrat luni în mulţimea adunată în Piaţa Tiananmen din Beijing, provocând moartea a cinci persoane, a anunţat agenţia China Nouă, în timp ce imaginile publicate pe Internet arătau o maşină în flăcări, chiar înainte de intrarea în Oraşul Interzis, relatează AFP, potrivit Mediafax.
Romania TV
28 oct. 2013, 06:31
Un vehicul a intrat în mulţime în piaţa Tiananmen, din China: Cinci morţi şi 38 de răniţi VIDEO

Cinci persoane, inclusiv o turistă originară din Filipine, au murit luni la Beijing, după ce un vehicul a intrat în mulţime şi a lovit turişti şi poliţişti în Piaţa Tiananmen, rănind 38 de persoane, a anunţat presa chineză de stat.

Şoferul şi cei doi pasageri ai vehioculului, care a luat foc, au decedat, dar şi o turistă de naţionalitate filipineză şi un turist chinez, a precizat site-ul de ştiri Qianlong.net, controlat de municipalitatea din Beijing.

Între răniţi se află alţi trei filipinezi – două femei şi un bărbat -, a precizat site-ul.

Accesul în piaţa din centrul Beijingului, care a fost teatrul unor manifestaţii prodemocratice reprimate sângeros în iunie 1989, era blocat, iar o importantă operaţiune a forţelor de ordine avea loc în zonă, au constatat jurnaliştii AFP.

Evenimentul a declanşat imediat o importantă operaţiune a forţelor de ordine, o vastă acţiune de cenzurare pe Internet şi o încercuire totală a acestui cartier în care regimul comunist a reprimat în sânge protestele democratice din 1989.

„Şoferul maşinii de teren şi cei doi pasageri au murit”, a declarat într-un comunicat Biroul pentru siguranţă publică din capitala chineză. „Numeroşi turişti şi poliţişti în serviciu” au fost răniţi de maşină, care în cele din urmă s-a oprit într-o barieră, a precizat el.

Potrivit agenţiei oficiale de presă China Nouă, 11 turişti şi poliţişti au fost răniţi de maşină înainte ca aceasta să intre în coliziune cu parapetul unuia dintre podurile care duc la Tiananmen („Poarta Păcii celeste”, în chineză).

Potrivit poliţiei, faptele au avut loc în jurul orei 12.05 (06.05 ora Românie) în această piaţă din centrul Beijingului.

„Poliţiştii încercau să acorde asistenţă persoanelor la faţa locului, iar incendiul a fost stins. Răniţii au fost transferaţi la un spital din vecinătate”, a adăugat poliţia.

Accesul tuturor pietonilor la Tiananmen era blocat, au constatat jurnaliştii AFP.

Fotografii postate online – şi şterse imediat de serviciile de cenzură – au arătat un vehicul în flăcări, din care se ridica un fum gros, în faţa celebrului portret al lui Mao la intrarea în Oraşul Interzis, care dă spre partea de nord a Tiananmen.

Doi reporteri ai AFP au afirmat că au fost reţinuţi şi că materialul le-a fost confiscat, în timp ce încercau să se apropie de Tiananmen, piaţă care simbolizează puterea politică în China.

Principala staţie de metrou care duce în piaţă a fost închisă, a anunţat compania care administrează metroul din Beijing.

Potrivit unei jurnaliste AFP aflate în apropierea pieţei, poliţiştii au început să ridice garduri înalte pentru a ascunde vederii zonele în care maşina a luat foc.

Pe 23 ianuarie 2001, în piaţa Piaţa Tiananmen a avut loc autoincendierea colectivă a unor persoane prezentate ca adepţi ai mişcării spirituale Falungong. Conducerea Falungong a acuzat Beijingul că a organizat o înscenare cu scopul de a discredita mişcarea.

DailyBusiness
Ministerul Energiei convoacă un comandament de urgență. Sistemul Energetic Național, monitorizat în plin val de caniculă
Spynews
O tiktokeriță celebră din România vrea să recurgă la un gest necugetat!?! Ar fi intrat în patima substanțelor interzise
Fanatik.ro
Ștefan Baiaram, criticat fără menajamente de o legendă a Universității Craiova: „Nu poți să cazi în cap!
Capital.ro
Statul oprește plata alocațiilor pentru copii. Zeci de familii rămân fără bani. Motivul invocat de stat
Playtech.ro
Cât trebuie să câștigi pentru o pensie de 4.000 de lei. Exemplu de calcul după legea pensiilor din 2026
Adevarul
Leguma care poate pune în pericol glanda tiroidă. Cine trebuie să fie atent la consumul ei, potrivit medicilor
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Andrei Singureanu, fost concurent la un show de talente, dispărut de o lună în Portugalia. Familia îl caută cu disperare
iamsport.ro
Ce pachet de acțiuni deține, de fapt, Andrei Nicolescu la Dinamo: ”Atât mai am după ultima actualizare”
MediaFlux
Notificare privind consumul de energie electrică. Românii vor primi alertă înainte de o factură mai mare
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?