Andreea Paul (PDL): Marele handicap al României este USL, nu FMI

Prim-vicepreşedintele PDL Andreea Paul a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că "marele handicap al României nu este Fondul Monetar Internaţional, aşa cum spunea Crin Antonescu, ci USL" şi a acuzat Guvernul că negociază în secret cu Fondul.
Romania TV
03 nov. 2013, 13:32
Andreea Paul (PDL): Marele handicap al României este USL, nu FMI

Andreea Paul a afirmat că Guvernul Ponta se întâlneşte cu FMI şi discută bugetul pentru anul 2014 într-o „secretomanie totală, de-a dreptul paranoică, dacă este să dăm crezare veştilor privind bruiajul telefoanelor din Ministerul Finanţelor”.

„PDL consideră că USL trebuie să renunţe complet la secretomanie. Românii au dreptul să ştie ce urmează. Când negociezi cu FMI, de pe poziţiile pe care care se află astăzi Guvernul Ponta, nu ne putem aştepta la altceva decât la o singură soluţie – noi biruri pe veniturile românilor”, a arătat prim-vicepreşedintele PDL.

Andreea Paul a mai arătat că FMI ştie că 2014 este un an electoral cu miză mare şi că „este în firea PSD şi a PNL să ascundă totul sub preş, pentru a nu-şi afecta scorul electoral”.

„Marele handicap nu este FMI, aşa cum ne spunea astăzi Crin Antonescu, marele handicap al României este USL. Negocierile cu FMI, de acum, vin după o rectificare foarte dureroasă şi după ratarea spectaculoasă a unei privatizări de către Guvernul Ponta – este vorba de CFR Marfă. Avem de-a face cu o credibilitate la pământ a Guvernului Ponta, o credibilitate zdruncinată în faţa FMI”, a mai spus Andreea Paul.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, spune că „nu este un lucru bun” că România este sub acord cu FMI, el catalogând această situaţie drept una „nefericită şi temporară” şi un „handicap” întrucât ţara noastră nu poate avea cu adevărat o politică economică.

„Nu e un lucru bun că suntem sub acord cu FMI. Asta înseamnă pentru România un handicap pentru care nu este de vină FMI. (…) A fi sub acord cu FMI, ceea ce nu se întâmplă multor ţări din UE, este o situaţie nefericită şi temporară şi planul nostru este cât mai repede să ieşim din această situaţie”, a declarat Crin Antonescu, duminică, la Sinaia, la dezbaterea „România pentru mediul de afaceri” organizată de PNL şi la care au participat reprezentanţi ai mediului de afaceri şi tineri liberali.

Antonescu a spus că acordul cu FMI „înseamnă că România nu poate avea cu adevărat o politică economică”.

El a criticat, de asemenea, modul în care politicienii români abordează subiectul legat de acordul României şi Fondul Monetar Internaţional, spunând că este „o greşeală de abordare”, în condiţiile în care la nivelul factorilor de decizie din România nu se discută „realist şi serios” despre FMI şi despre relaţia pe care ţara noastră o are cu instituţia financiară internaţională.

Antonescu a mai spus că politicienii români „se răfuiesc şi se judecă” între ei în legătură cu modul în care România respectă acest acord şi că această „abordare greşită” nu va duce departe ţara.

„Nu putem în felul acesta să vorbim foarte serios despre dezvoltarea economiei româneşti”, a afirmat preşedintele PNL.

La finalul discursului, el a refuzat să facă orice altă declaraţie privind concluziile discuţiilor recente dintre autorităţile române şi reprezentanţii FMI, spunând că tot ce a avut de spus a spus la dezbatere.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Oficial: Robert Niță, șef la Rapid! Fostul fotbalist decide transferurile si bugetul giuleștenilor alături de Şucu şi Angelescu
Capital.ro
Prețuri carburanți marți, 3 noiembrie. Cât costă benzina și motorina în marile orașe din România. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT