Alimente sănătoase care te omoară. Top 5 produse pe care trebuie să le eviţi

Trăim vremuri în care o alimentaţie sănătoasă este un vis pentru care trebuie să lupţi. Luptăm cu reclamele apetisante la alimente cu multe substanţe chimice nocive, luptăm cu preţurile mari ale produselor alimentare de calitate şi luptăm cu poftele noastre, de fiecare zi. Iată 5 alimente pe care le încadram involuntar la “sănătoase”, deşi ne fac mult rău. Vezi ce trebuie să eviţi când faci cumpărăturile.
Romania TV
06 nov. 2013, 14:31
Alimente sănătoase care te omoară. Top 5 produse pe care trebuie să le eviţi

Mix de cereale integrale cu fructe pentru micul dejun

Toţi nutriţioniştii recomandă mixuri de cereale şi fructe uscate sau nuci la micul dejun, cu iaurt sau lapte. Dar mulţi oameni cred că toate pungile pe care scrie „cereale” sunt şi sănătoase.
Nu este cazul. Amestecurile cu adevărat sănătoase sunt cele fără adaos de zahăr, necrocante, expandate sau cu ciocolată şi sirop cu aromă identic naturală de fructe.

Amestecurile din comerţ, mai ales cele extrudate şi foarte colorate sunt pline de substanţe chimice şi zahăr, au un număr foarte mare de calorii şi o mare parte din conţinutul de fructe este un amestec de substanţe chimice şi arome, coloranţi, conservaţi, agenţi anti-aglomerare etc.

Alegeţi numai amestecurile cu cereale adevărate, fulgi distincţi de secară, ovăz, grâu, bucăţi de fructe uscate fără siropuri, coloranţi şi zahăr în compoziţie. Poate că nu sunt la fel de gustoase ca cele turnate şi aromate artificial, dar au mai puţine calorii şi acelea sănătoase.

Crenvurşti din piept de pui

Multă lume consideră că dacă achiziţionează crenvurşti din piept de pui sau crenvurşti de pui, face o alegere „mai sănătoasă”. Principiul acestei idei este că puiul este mai sănătos ca porcul, mai slab şi deci mai bun pentru organism.

Ceea ce multă lume nu ştie este cât de plini de sare şi coloranţi sunt crenvurştii din comerţ. În plus, majoritatea fabricilor nu folosesc carne macră pentru aceste amestecuri, ci resturi de pe oase şi chiar cartilagii pasate.

Dacă vă este poftă de crenvurşti şi vreţi să mâncaţi sănătos, mai bine îi faceţi în casă sau cumpăraţi de la un producător mic, local, undeva la ţară, unde puteţi urmări procesul de fabricaţie, ca să vă asiguraţi că primiţi carne sănătoasă, nu membrane artificiale din plastic cu pastă roz înauntru.

Pâine „neagră” sau „integrală”

Poate că nu ştiaţi, dar multe branduri de produse de panificaţie folosesc zahăr caramelizat sau coloranţi artificiali pentru a da pâinii culoarea „sănătoasă” maronie.

Deşi multe pâini din comerţ susţin pe ambalaj că sunt „integrale”, cerealele folosite sunt adesea „ajutate” cu diverse substanţe să capete aspectul de „graham” sau „secară” şi culoarea caracteristică.

Citiţi cu atenţie etichetele şi cumpăraţi numai produse pe care se specifică clar că nu conţin coloranţi artificiali, conservanţi, E-uri sau zahăr caramelizat.

Fructe perfecte, fără pată şi fără viermişori

Despre fructele absolut perfecte, care rezistă în galantare şi în casele oamenilor săptămâni întregi fără să aibă o pată, un defect sau mai rău, un viermişor s-a mai scris.

Ideea că dacă mănânci un fruct, ai luat o gustare 100% sănătoasă nu mai este demult 100% adevărată.
Fructele din supermarketuri şi pieţe pot fi modificate genetic, pot fi stropite cu tot felul de substanţe periculoase şi pot fi coapte forţat sau chiar vopsite pentru a părea gata de mâncat.

Alegeţi frcute şi legume cu imperfecţiuni, cu pete şi mai ales cu ciupituri de insecte pentru că, în ciuda aspectului mai puţin „perfect”, ele sunt sigur mai sănătoase.

Gândiţi aşa: animalele ştiu cel mai bine ce este sănătos pentru ele, dacă un viermişor a ales să trăiască într-un măr, asta înseamnă că acel măr este natural, fără chimicale şi fără coloranţi şi mai mult ca sigur că este mai gustos fiind copt în mod natural.

Detalii pe Unica.ro

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Șeful din SuperLiga a anunțat în direct că el se dă la o parte dacă vine Neluțu Varga investitor. Exclusiv
Capital.ro
Ai datorii la ANAF? Cum verifici gratuit, online, situația fiscală în doar câteva minute
Playtech.ro
Ai garaj, anexă sau terasă nedeclarată? Amenzile și taxele care îi sperie pe proprietari în 2026
Adevarul
„Mi-a aruncat numărul în prăpastie”. Pățania unui turist român în Thassos: a parcat într-o zonă unde era interzis, iar un localnic i-a smuls plăcuța de înmatriculare
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Dan Șucu își vinde fotbalistul în Bundesliga pentru 1.000.000 de euro
MediaFlux
Acte urgente care trebuie la ANAF. Românii au termen până săptămâna viitoare
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România