Două persoane au leşinat în mijlocul protestatarilor din Piaţa Universităţii din Capitală

O femeie şi un bărbat au leşinat la protestul din Piaţa Universităţii din Capitală. O ambulanţă a ajuns la faţa locului pentru a le acorda îngrijiri medicale.
Romania TV
14 ian. 2012, 17:38
Două persoane au leşinat în mijlocul protestatarilor din Piaţa Universităţii din Capitală

Femeia a fost prinsă între manifestanţi şi jandarmii care încercau să-i readucă pe oameni pe trotuar. „Am venit în Piaţa Universităţii ca să îmi cer pensia. Am aflat de miting de la televizor. Am căzut, mi s-a făcut rău”, a spus aceasta.

Femeia a fost luată de o ambulanţă şi transportată la spital.

Bărbatul a leşinat şi el în mijlocul mulţimii. Acesta a fost scos din mulţime pe braţe de către alţi protestatari, după care a fost preluat de o ambulanţă.

Zeci de protestanţi din Capitală au început să se îmbrâncească cu jandarmii care asigură ordinea publică.

În Piaţa Universităţii sunt câteva sute de persoane, care s-au adunat, sâmbătă, de la ora 14.00 pentru a protesta faţă de problemele diverse cu care se confruntă şi pentru a scanda lozinci împotriva Guvernului şi a lui Traian Băsescu.

La un moment dat, o parte dintre protestatari au plecat spre Cotroceni, iar alţii au rămas în Universitate. Oamenii au ocupat bulevardul Magheru, s-au urcat pe troiţa închinată Eroilor Revoluţiei şi au început să strige „Libertate”.

În timpul acestor acţiuni, oamenii au început să se îmbrâncească cu jandarmii, în încercarea de a ocupa tot bulevardul. La faţa locului au fost suplimentate echipajele de Jandarmerie, venind şi echipaje de la Poliţia Rutieră.

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Imagini de la priveghiul interlopului Ilie Bălăceanu, pe lux și opulență! Casa lui, plină ochi
Fanatik.ro
Stefan Pirgic, primul transfer al verii la FCSB?! Roş-albaştrii forţează mutarea: “Este un jucător foarte bun care ne poate ajuta”
Capital.ro
Taxe și interdicții pentru mașinile vechi. Proprietarii achită și cu 50% mai mult. Unde sunt cele mai dure reguli
Playtech.ro
Poți închiria, modifica sau vinde un imobil dacă ai doar drept de folosință? Ce prevede legea în România
Adevarul
Răsturnare de situaţie în cazul copilului de 2 ani mort lângă un tobogan gonflabil. Care este, de fapt, cauza decesului
wowbiz.ro
Primele măsuri după ce o dronă s-a prăbușit în Galați, anunțate de Nicușor Dan: „Consulul Rusiei de la Constanţa a fost declarată persoană non grata, iar consulatul se va închide”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este băiețelul care și-a pierdut viața în timp ce se afla pe un tobogan gonflabil, în Satu Mare. Părinții sunt devastați
iamsport.ro
Cristi Chivu este supărat pe un antrenor român: ”Nu uită chestia asta!”
MediaFlux
Ce este complet interzis să faci în cele două zile de Rusalii! Toți credincioșii trebuie să știe asta pe 31 mai și 1 iunie 2026
stirilekanald.ro
Ce sunt bacteriile bune și cum le alegi
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți