Ungureanu: Mi se pare mai potrivită o alianţă electorală decât una politică pentru unificarea dreptei

Liderul Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, sâmbătă, la Iaşi, că o alianţă electorală este o variantă mai potrivită pentru unificarea dreptei decât o alianţă politică, susţinând că încă mai speră ca la acest proces să participe toate formaţiunile politice de dreapta, transmite Mediafax.
Romania TV
09 nov. 2013, 17:11
Ungureanu: Mi se pare mai potrivită o alianţă electorală decât una politică pentru unificarea dreptei

Mihai Răzvan Ungureanu a afirmat, într-o conferinţă de presă, că nu s-a luat o decizie în privinţa formulei dreptei pentru participarea la alegerile de anul viitor, dar că, în opinia sa, cea mai bună variantă ar fi formarea unei alianţe electorale.

„Putem vorbi până acum de acceptarea candidatului unic la prezidenţiale de către FC, PNŢCD, IRL, Partidul Mişcarea Populară şi PER, precum şi de o listă comună la europarlamentare. Ce formă, ce vehicul juridic va prelua acţiunea politică pentru îndeplinirea celor două obiective vom vedea. Mi se pare mult mai potrivită o alianţă electorală decât una politică, pentru că sunt termeni de timp la care trebuie să ne raportăm şi branduri care se pierd. Acum speculez, vorbesc în numele meu, e gândirea mea, nu s-a luat o decizie”, a spus Mihai Răzvan Ungureanu.

Liderul FC consideră că s-a pierdut mult timp în procesul de unificare al dreptei şi că vocea sa „a sunat în deşert” timp de câteva luni.

Potrivit acestuia, cei care preferă să rămână în „izolaţionism” ameninţă victoria dreptei în 2014.

„Va veni în foarte scurt timp momentul când vom putea arăta cu degetul către cei responsabili, în cazul în care va fi nevoie de asta, că dreapta nu se uneşte în totalitatea ei. Cine preferă să rămână în izolaţionalism, cine preferă să-şi facă toate calculele politice de unul singur, subjugând interesul propriului partid unui orgoliu personal ameninţă în mod serios victoria dreptei. Fără unitate nu va fi victoria dreptei în 2014. Dacă nu vom ajunge la aceasta, pentru că unii gândesc în termeni de dimensiune, cantitate, în loc să gândească în termeni de calitate politică, atunci voi schimba discursul şi voi spune cine nu vrea unitatea dreptei şi cine joacă în tabăra USL”, a spus Mihai Răzvan Ungureanu.

El a declarat că s-a săturat să audă tot felul de „gândaci politici” şi de perdanţi, care îşi pun problema supravieţuirii lor „în propria insulă”.

Liderul FC, Mihai Răzvan Ungureanu, şi secretarul general al partidului Ştefan Pirpiliu au participat, sâmbătă, la Iaşi, la o întâlnire cu liderii a şase filiale FC din Moldova, respectiv Iaşi, Suceava, Botoşani, Neamţ, Bacău şi Vaslui.

La întâlnirea care a durat două ore au participat peste 200 de membri şi simpatizanţi ai FC Iaşi, dar şi reprezentanţi ai filialelor locale PNŢCD, Partidul Mişcarea Populară, IRL şi PER.

Potrivit lui Mihai Răzvan Ungureanu, în cadrul reuniunii regionale de la Iaşi au fost discutate chestiuni organizatorice, în perspectiva alegerilor europarlamentare din primăvara anului viitor.

DailyBusiness
Petrișor Peiu: Criza politică va continua până în 2028 sau până la alegeri anticipate. „Majoritățile nu mai pot fi construite în culise”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
”Dacă are asta de la Claudiu Niculescu, se nenorocește”. Diana Munteanu, avertizată de Dan Alexa în legătură cu fiul ei fotbalist
Capital.ro
IGSU lansează un avertisment pentru părinți. Greșeala care poate deveni fatală în zilele caniculare
Playtech.ro
La ce vârstă se pensionează militarii în România vs cei din statele NATO. Diferențe majore între sistemele de pensii. Cum le sunt calculate pensiile
Adevarul
Miza controlului în Donbas: Rusia își concentrează forțele în jurul unui nod strategic
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
Viorel Păunescu și Victor Pițurcă ar fi vrut să-l țepuiască pe Gigi Becali: ”Hai să-l ardem pe gâscanul din Pipera!”
MediaFlux
Victor Ponta, primul nume de premier propus la Palatul Cotroceni. Ce răspunde fostul prim-ministru
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?